x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Daniel Constantin: "România poate deveni principalul producător european de orez bio"

Daniel Constantin: "România poate deveni principalul producător european de orez bio"

de Agerpres    |    30 Oct 2012   •   20:15
Daniel Constantin: "România poate deveni principalul producător european de orez bio"

România poate deveni numărul unu în Europa în ceea ce priveşte cultura de orez bio, dacă va susţine în continuare acest sector, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-un seminar de profil.

"Unul dintre sectoarele dezvoltate puternic în România este cel al orezului. Investiţiile italiene în domeniu au fost recunoscute şi au fost stimulate astfel încât s-a reuşit trecerea orezului pe lista produselor care beneficiază de sprijin pe zonele defavorizate. În urma discuţiilor avute cu aceşti investitori, dar şi cu ambasadorului Italiei, România poate deveni numărul unu în Europa în ceea ce priveşte cultura de orez bio, dacă va susţine bine acest sector. Cred că trebuie să ne stabilim un obiectiv astfel încât în anumite sectoare să devenim numărul unu", a declarat Constantin, care a anunţat în faţa investitorilor italieni că prioritatea Guvernului în agricultură este legată de reabilitarea sectorului de irigaţii.

"În preocupările noastre guvernamentale pe primul loc se află sectorul de irigaţii. Nu putem avea o agricultură competitivă în România şi nu putem pune în valoare potenţialul uriaş al terenurilor agricole dacă nu avem un sistem de irigaţii bine pus la punct. în acest an s-a văzut o diferenţă uriaşă între producţiile agricole dintr-un an cu secetă puternică, cum a fost 2012, şi un an în care a plouat când a trebuit, respectiv în 2011. Diferenţele se pot vedea la grâu, cu o reducere pe producţie de 20-25%, la porumb, de 60%, iar la floarea soarelui au ajuns la 40%. Şi sectorul zootehnic a fost afectat puternic de secetă", a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, România face eforturi uriaşe pentru obţinerea de finanţări din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii, numai pentru reabilitarea unei suprafeţe de 800.000 de hectare necesarul fiind estimat la un miliard de euro.

"Facem eforturi să obţinem fonduri europene pentru a finanţa sistemul de irigaţii din România. La ora actuală ne permitem să irigăm 700.000 de hectare, dar 500.000 de hectare din această suprafaţă sunt imposibil de irigat din cauza costurilor ridicate. Studiile Băncii Mondiale au arătat că 800.000 de hectare sunt viabile din punct de vedere economic şi pot fi reabilitate, dar necesarul este de un miliard de euro. încercăm să convingem Comisia Europeană de necesitatea finanţării acestui proiect, pentru că ar oferi o atractivitate şi mai mare pentru investitorii italieni", a adăugat ministrul Agriculturii.

×