x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce este Ungureanu-OMV caz de siguranţă naţională. Premierul, la prima decizie favorabilă OMV

De ce este Ungureanu-OMV caz de siguranţă naţională. Premierul, la prima decizie favorabilă OMV

de Oana Stancu Zamfir    |    14 Mar 2012   •   15:44
De ce este Ungureanu-OMV caz de siguranţă naţională. Premierul, la prima decizie favorabilă OMV

Cum consultanta, proiectul social si medicina muncii au daramat orice iluzie ca ar putea fi vorba de o afacere onesta intre familia Ungureanu si OMV, intrebarea legitima este “Ce interese poate avea OMV la seful SIE astfel incat sa-i cumpere bunavointa?'.

Iata doua posibile raspunsuri.
1. Petrom si Exxon foreaza in Marea Neagra in cautarea de gaze naturale. Au anuntat deja prezenta unor zacaminte de 42-84 miliarde de metri cubi (cu trei pana la sase ori consumul anual al Romaniei).
Intrebare: este o situatie care necesita atenta supraveghere a SIE? E de siguranta nationala industria energetica? Este!

2. OMV PETROM face presiuni de ani buni pentru a exporta gaze naturale prin conducta de interconectare Arad-Szeged, pentru ca "un producator trebuie sa caute cel mai bun pret pentru produsul sau". Autoritatile romane explica, de tot atatia ani, ca daca Petrom vinde in alte tari productia sa de gaze naturale, Romania isi creste dependenta de gazele din import pana la 80%. Adica de gazele rusesti pentru care Romania a platit in ianuarie 560 de dolari mia de metri cubi, iar in februarie 460-480 de dolari pe mia de metri cubi in conditiile in care importul a crescut cu 40%.
Este un caz de siguranta nationala? Este. Este acum pe masa premierului Ungureanu? Este.

Iar premierul Ungureanu a facut deja zilele trecute prima mutare in favoarea OMV Petrom si dorintei sale de a exporta gazele din Romania. Printre cele mai importante decizii luate la Iasi, in timpul sedintei comune a Guvernului Romaniei si Guvernului Republicii Moldova, a fost aceea a finalizarii gazoductului Ungheni-Iasi pana la sfarsitul acestui an. Prin aceasta conducta Romania va putea sa importe si… sa exporte gaze naturale. Principalul beneficiar al afacerii? OMV Petrom, dornic sa exporte. Romgaz e greu de crezut ca va fi lasat sa contribuie la dependenta Romaniei de import. Castigul OMV deloc de neglijat. Pretul gazului autohton este 170 de dolari pe mia de metri cubi la intern. Peste Prut, media este de 400 de dolari mia de metri cubi.

Ce negociaza statul cu Petrom
In timp ce Daniela Ungureanu administreaza Petromed si aduce acasa 7.000 de euro lunar, sotul sau negociaza cu Petrom pe mai multe fronturi.

De la majorarea redeventelor si liberalizarea pretului la gaze si pana la exporturile de gaze si vanzarea Arpechim la pachet cu Oltchim, toate drumurile duc la Petrom.

Inca de la privatizarea Petrom, in 2004, scandalurile au curs in Romania in legatura cu redeventele foarte mici de care compania beneficiaza pentru zacamintele din Romania. Potrivit contractului de privatizare, acestea sunt intre 3,5% si 13,5% din productie la petrol si intre 3,5% si 13% la gaze. Problema e ca prin contractul asumat de stat acestea nu pot fi ridicate timp de zece ani, adica pana in 2014. Anul trecut Petrom a raportat un profit net de 887 de milioane de euro, cel mai mare din toate timpurile inregistrat de o companie romaneasca. Din 2009 pana acum benzina s-a scumpit cu 93%, iar motorina cu 68%.

Redevente mici, preturi mari
De altfel, opozitia a cerut "taxa Robin Hood" pentru companiile petroliere, in vreme ce presedintele Traian Basescu a anuntat ca a rupt orice legatura cu societatea din cauza ca politica aceste companii este "incorecta". "Nu poti sa ceri unei firme sa fie 100% morala, dar nici nu poti sa-mi arunci in fata in fiecare zi: pretul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, cand tu il extragi din Romania cu 16 dolari", a declarat presedintele.

O alta problema in care Guvernul trebuie sa negocieze cu Petrom este liberalizarea preturilor la gazele naturale de productie interna. Jeffrey Franks, seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) in Romania, declara recent ca Romania ar trebui sa liberalizeze pretul la gaze la pachet cu cresterea redeventelor. Surse din sectorul energetic au declarat, insa, pentru Jurnalul National ca Petrom nu a dorit majorarea nivelului. Acest lucru va insemna scumpiri, initial numai pentru companii, ulterior si pentru populatie. Redeventele sunt intre atributiile Agentiei Nationale de Resurse Minerale (ANRM), care se afla la randul sau, in coordonarea primului-ministru.

Studiile comandate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) arata ca populatia nu va putea suporta liberalizarea decat la nivelul anului 2020. La ultima vizita a FMI s-a stabilit ca o foaie de parcurs va fi realizata in aprilie, dupa o runda de discutii cu companiile din domeniu.

Cand va exporta Petrom gaze?
Tot legata de aceasta problema o constituie si posiblitatea exporturilor de gaze romanesti. Intr-un interviu de la finalul anului trecut, Mariana Gheorghe, directorul executiv al Petrom, se plangea ca Transgaz nu permite companiei sale sa exporte gaze pe conducta Arad-Szeged. Pe de alta parte, compania de stat spune ca tehnic acest lucru nu e posibil.

In fine, statul mai negociaza cu Petrom vanzarea rafinariei Arpechim Pitesti la pachet cu combinatul chimic Oltchim, in acest an. Statul si-a asumat privatizarea Oltchim, in vreme ce Petrom a declarat ca inchide Arpechim. Insa Oltchim e dependent de Arpechim pentru productia de etilena si polipropilena.

Ce este conflictul de interese
"Ghidul privind incompatibilitatile si conflictele de interese", elaborat sub obladuirea ANI, defineste conflictul de interese foarte strict, asa cum apare in Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei. "Conflictul de interese apare atunci cand functionarul public are un interes personal care influenteaza sau pare sa influenteze indeplinirea atributiilor sale oficiale cu impartialitate si obiectivitate. Interesele private ale functionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizatii cu care functionarul public a avut relatii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi si la orice datorii pe care functionarul public le are fata de persoanele enumerate mai sus", se arata in document.

×