x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DECIZIE MULT AŞTEPTATĂ/Manţog a demisionat de la Turceni

DECIZIE MULT AŞTEPTATĂ/Manţog a demisionat de la Turceni

de Gabriela Mladin    |    17 Mar 2009   •   00:00
DECIZIE MULT AŞTEPTATĂ/Manţog a demisionat de la Turceni

Nici două luni nu a rezistat pe funcţia de director general la Complexul Energetic Turceni Ionel Manţog. Campionul "penalilor" din Partidul Democrat-Liberal şi-a anunţat ieri demisia din fruntea instituţiei, după ce presa aflase deja că ordinul de demitere ar fi venit de la Cotroceni. Manţog a fost forţat, astfel, să-şi prezinte demisia din funcţia de director general al Complexului de la Turceni, iar sâmbătă, personal, a ajuns la Ministerul Economiei pentru a depune actul de renunţare.



Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, şi-a dat demisia din funcţie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri seară la Târgu-Jiu. Manţog a declarat că motivele pentru care a recurs la un asemenea gest sunt de natură personală şi politică. "În primul rând, presiunea mediatică m-a determinat să-mi dau demisia din funcţie. Dacă vă uitaţi în ultimele trei săptămâni în presă, o să vă daţi seama ce hărţuire de natură mediatică s-a comis asupra mea. Ăsta-i motivul personal. Ce-l politic ţine de imaginea partidului. Am simţit că s-a creat o presiune şi asupra domnului Videanu. Personal, trebuie să-i mulţumesc ministrului Videanu pentru că s-a comportat ca un om cu mine. Nu sunt singurul strămutat de lux trimis în judecată, însă eu a trebuit să plătesc. La Turceni nu mai puteam gândi corect, din cauza acestor presiuni. De aceea, mi-am înaintat demisia domnului Videanu şi am precizat că mă pun la dispoziţia Ministerului Economiei. Din punct de vedere material nu voi suferi, sunt omul care ştiu să mă întind cât mi-e plapuma", a declarat Manţog în conferinţa de presă de ieri, organizată special pentru a-şi anunţa demisia.

DEBLOCAREA NEGOCIERILOR!
Imediat ce au aflat de anunţul făcut de Ionel Manţog, partenerii de Coaliţie de Guvernare din Gorj, cei de la Partidul Social-Democrat au anunţat deblocarea negocierilor. Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că Manţog ar fi trebuit să nu accepte funcţia, nu să facă acest circ. "În mod normal, trebuia să nu accepte funcţia de director general la Turceni, ştiindu-se problemele penale pe care le are, nu să facă acum pe viteză", a declarat Călinoiu. Ministrul în Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta a fost şi el foarte clar: "Speră să fie ultimul baron al Gorjului şi de acum înainte la conducerea societăţilor gen, Complexurile Energetice şi SNLO să fie numiţi profesionişti. Este mult mai posibil acum să deblocăm negocierile. Bine că a plecat, pentru că toţi au văzut cât rău a făcut Manţog acestui judeţ".

DIRECTOR DE ŞASE SĂPTĂMĂNI!
Este pentru a doua oară când Manţog îşi dă demisia în interiorul unui mandat. În 2006, pe vremea când ocupa funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, Ionel Manţog a fost pus să-şi dea demisia din funcţie, tot ca urmare a problemelor penale pe care le avea. Atunci a apucat să stea pe funcţie aproape un an. Acum, la Complexul Energetic Turceni, Manţog a "rezistat" în fruntea instituţiei o lună şi jumătate.

Manţog este membru al Partidului Democrat-Liberal şi a fost trimis în judecată în dosarul "strămutaţilor de lux". Acesta a fost acuzat că, folosindu-se de funcţia de director comercial la Compania Naţională a Lignitului Oltenia, a profitat de informaţii care nu erau publice în scop personal. El şi-a cumpărat teren în zona în care urma să aibă loc exploatarea minieră, pentru ca apoi să negocieze cu instituţia la care era director pentru reconstrucţia unei case într-un cartier de lux în Târgu-Jiu. Aşa a ajuns să aibă o vilă în cartierul Primăverii, în valoare de 8 miliarde de lei vechi, pentru care a plătit doar câteva sute de milioane de lei vechi. Manţog mai este anchetat de DNA în alte patru dosare penale, printre care şi cel al energiei.

Jurnalul Naţional i-a cerut demisia lui Ionel Manţog din funcţiile publice, după ce Constantin Iancu de la Dolj s-a aflat într-o situaţie asemănătoare şi şi-a dat demisia.

×
Subiecte în articol: economic demisia manţog