x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Decizie - Ordonanta pentru Luca, amanata

Decizie - Ordonanta pentru Luca, amanata

de Vali Blanaru    |    26 Iul 2005   •   00:00
Decizie - Ordonanta pentru Luca, amanata

Guvernul a amanat pentru la toamna decizia asupra modului in care salariatii Petrom vor putea sa cumpere 8% din actiunile societatii. Liderul sindical Liviu Luca sufera o infrangere usturatoare.

Ministerul Economiei si Comertului trebuie sa intocmeasca un alt proiect de ordonanta pentru vanzarea pachetului de 8% din actiunile Petrom catre salariatii companiei.

Guvernul va decide, in toamna acestui an, modalitatea de transfer a pachetului de 8% din actiunile Petrom catre salariatii companiei, dupa ce un proiect de ordonanta in acest sens prezentat de Ministerul Economiei a fost considerat inadecvat, a declarat ministrul de resort Codrut Seres. El a precizat ca discutiile vor fi reluate in toamna pe baza unui text revazut.

LEGEA. Salariatii Petrom au dreptul sa achizitioneze actiuni ale societatii pana la limita de 8% din capitalul social, la acelasi pret platit de grupul OMV la momentul privatizarii societatii, potrivit Ordonantei de Guvern numarul 55/2003 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a SNP Petrom. Potrivit ordonantei din 2003 "cota procentuala ce urmeaza sa fie achizitionata de salariati si momentele la care se va realiza achizitionarea actiunilor de catre acestia vor fi stabilite prin hotarare de Guvern".

VARIANTE. O Ordonanta discutata saptamana trecuta de Guvern dadea posibilitatea Asociatiei Salariatilor din Petrom, infiintata si condusa de liderul sindical Liviu Luca sa cumpere aceste actiuni. O alta varianta a actului normativ prevede ca fostii si actualii angajatii ai Petrom, in numar de 77.000, sa se adreseze direct Ministerului Economiei si Comertului pentru a incheia contracte individuale, a spus Seres.

PRESIUNI. Ministrul Comertului a anuntat ca Asociatia Salariatilor Petrom a prezentat ministerului pe care il conduce o cerere prin care, in baza a 55.000 de imputerniciri notariale din partea angajatilor, a solicitat ministerului vanzarea pachetului de actiuni. "Daca aceasta Asociatie a Salariatilor este reprezentativa, vom vedea la momentul in care un astfel de proiect de ordonanta de urgenta va trece prin Guvern", a spus ministrul Economiei.

MIZA. Liviu Luca a infiintat Asociatia Salariatilor din SNP Petrom special pentru a cumpara cele 8% din actiunile societatii. Miza o reprezinta pretul preferential de 0,0525 euro pe actiune, acelasi cu cel platit de austriecii de la OMV. Pe Bursa de Valori o actiune Petrom valora ieri 4.700 de lei vechi adica 0,14 euro. Evident ca diferenta de curs va crea un avantaj material extraordinar celui care va avea mai multe actiuni cumparate la pret mic. Inseamna ca, dintr-un foc cine-si va lua partea leului din pachetul vandut chipurile salariatilor va castiga o avere: un randament mai mare decat dublu al investitiei. Guvernul poate elimina insa aceste speculatii cu actiunile Petrom intr-un mod foarte simplu: actiunile vandute preferential pot fi oprite de la tranzactionare timp de 18-24 de luni asa cum este practica mondiala in asemenea cazuri. Aceasta ar fi o masura de protectie a angajatilor deveniti actionari.

SCHIMBAREA. Seres a afirmat ca MEC a pregatit un proiect de ordonanta de urgenta, care a fost discutat in Guvern, unde s-a decis ca forma prezentata "nu este suficient de potrivita pentru aceasta tranzactie", iar discutia va fi reluata in toamna, dupa ce proiectul va fi revazut.

El a mai spus ca se va analiza daca masura va fi promovata printr-o ordonanta de urgenta sau printr-o hotarare de guvern. Vicepremierul George Copos, prezent la conferinta de presa, a precizat doar ca va sustine respectarea legislatiei in vigoare.

Petrom a fost privatizata anul trecut, cand grupul austriac OMV a dobandit 51% din actiuni pentru circa 1,5 miliarde de euro.

ACTIUNI PE CREDIT
Deoarece suma pe care salariatii trebuie sa o plateasca pentru actiunile Petrom sare de 235 de milioane de euro, Liviu Luca a demarat deja negocierile pentru contractarea unor credite. El se bazeaza pe hotararea adunarii generale a Asociatiei Salariatilor din Petrom, care l-a mandatat sa vanda o parte din actiunile care vor fi cumparate pentru a rambursa creditele contractate. Luca nu s-a sfiit sa anunte in interviuri ca e pregatit sa intre in posesia actiunilor Petrom. El a afirmat ca un grup de banci straine importante: UBS, Credit Suisse si Deutsche Bank l-au contactat pentru a-i oferi finantare. Daca cele 4,4 miliarde de actiuni pe care vor sa le cumpere angajatii Petrom ar fi impartite in mod egal intre cei peste 77.000 de salariati, fiecare angajat ar trebui sa achite circa 3.200 de euro. E greu de crezut ca simpli angajati dispun de acesta suma. Pentru acestia, liderul Asociatiei a gasit in acelasi statut o solutie: "actiunile subscrise de catre membri pentru care nu s-au facut platile revin asociatiei".
×
Subiecte în articol: economic petrom acţiuni ordonanţa acţiunile