x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DEDICAŢIE DE LA PRIETENII DIN PD-L/Agenţie pentru Hoară

DEDICAŢIE DE LA PRIETENII DIN PD-L/Agenţie pentru Hoară

18 Mar 2009   •   00:00
DEDICAŢIE DE LA PRIETENII DIN PD-L/Agenţie pentru Hoară

Cabinetul Boc a dizolvat Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM) şi a înfiinţat Agenţia Română de Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale
(ARDDZI) pentru ca Marcel Hoară, cel numit la conducerea celei din urmă, să scape de contestările funcţionarilor din Agenţie. Hoară a fost director interimar al ANDZM timp de 18 luni, mandatul acestuia fiind presărat de nenumărate ilegalităţi.



Deşi neregulile lui Hoară apar chiar într-un raport al Curţii de Conturi, ministrul Adriean Videanu nu a stat prea mult pe gânduri şi l-a numit pe prietenul de la PD-L întâi în postul de consilier personal, şi l-a înscăunat director  al nou-înfiinţatei ARDDZI.

Sindicatul Liber al Funcţionarilor Publici din Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere a atacat în justiţie Ordonanţa de Urgenţă respectivă, pentru că nota de fundamentare a acesteia nu se fundamentează pe nici un studiu care să susţină desfiinţarea ANDZM. Sindicaliştii susţin că noua instituţie creată, Agenţia Română de Dezvoltare a Zonelor Industriale (ARDDZI), nu are buget, nu are programe, nu are personal calificat, nici zone de operare definite, nici proceduri de implementare a programelor.

Toate acestea se regăsesc într-un memoriu depus de către sindicalişti la Secretariatul General al Guvernului, unde toate argumentele aduse de către Ministerul Economiei, iniţiatorul ordonanţei împricinate, sunt desfiinţate punct cu punct. Spre exemplu, întârzierile în implementarea programului de Regenerare Socio-Economică ar fi după Ministerul Economiei din cauza "disfuncţionalităţii instituţionale".

Sindicaliştii spun că aceasta vine din insuficienţa alocărilor de fonduri bugetare date de către Ministerul Economiei, acelaşi care a instituit şi directori generali cu management defectuos. ANDZM are în momentul acesta 117 posturi în organigramă, din care ocupate doar 68. OUG mai menţionează şi că după 2010, când expiră proiectul de regenerare economică a zonelor miniere, Agenţia nu mai are obiect de activitate. "Total fals", spun angajaţii, pentru că strategia de restructurare a industriei miniere 2008-2020 elaborată de Ministerul Economiei abundă în măsuri, programe, activităţi, responsabilităţi pe care ANDZM le are şi este nominalizată. Ba mai mult, spun funcţionarii, noua agenţie nu are definită ce înseamnă "zonă industrială" şi se calcă pe picioare cu alte instituţii ale statului. Cum ar fi Autorităţile de implementare a Programelor Europene aflate în fiecare minister, Agenţia de Dezvoltare Regională, Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia Română de Investiţii, Agenţia pentru Investiţii Străine, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Adevărata miză este însă plasarea lui Marcel Hoară la conducerea ARDDZI, spun sindicaliştii. Hoară este un personaj foarte controversat, care a fost înscăunat în ianuarie 2009 la conducerea ANDZM, funcţie pe care a mai deţinut-o, ca director general interimar, timp de alte 18 luni, între 2006 şi 2007. Perioadă care s-a lăsat cu scandaluri, întârzieri de programe, numeroasele controale ale diverselor instituţii ale statului găsind o groază de nereguli, unele materializate în procese penale, civile, dosare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Din mapa sa profesională spicuim ocuparea funcţiei de director, deşi nu îndeplinea condiţiile legale, radierea propriilor sancţiuni primite anterior, autoacordarea de salarii de merit, semnarea de contracte prin ignorarea hotărârilor justiţiei, arată sindicaliştii.

SALARIU DE MERIT
Un raport al Curţii de Conturi din 16 decembrie 2008 arată cum acţiona Hoară la ANDZM în elanul său muncitoresc. Primul lucru pe care îl menţionează raportul este că Hoară şi-a acordat singur şi necuvenit salariu de merit în perioada 1 martie 2006-28 februarie 2007, în sumă totală de 4.924 de lei. Hoară acordase salarii de merit pentru 13 funcţionari publici din ANDZM pentru activitatea din 2005. Desigur, cele pe care şi le-a dat singur au fost ilegale, pentru că la data luării deciziei cu pricina era sancţionat administrativ pentru abateri disciplinare. Hoară s-a judecat peste tot, dar n-a reuşit la nici o instanţă anularea sancţiunii. Care provenea de hăăt- departe, tocmai din 26 august 2004, numai că  procesele au dus-o în 2005. Comisia de disciplină a ANDZM l-a sancţionat în 2004 pe Marcel Hoară pentru "întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor, (...) îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu".

Sancţiunea mai arăta şi că Hoară "are suspendat dreptul de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţie publică (...) până la radierea acestei sancţiuni acesta nu va avea dreptul să exercite o funcţie de conducere prin promovare temporar". Cum această sancţiune nu a fost radiată, nici măcar la precedenta sa numire la ANDZM, în 2006, Hoară nu era în legalitate, spun sindicaliştii. Punctul doi al aceluiaşi raport arată din matrapazlâcurile făcute.

Mai pe scurt, ANDZM a încheiat în 2007 trei contracte pentru formare profesională prin încredinţare directă către SC CET "Centrul European de Training", fără ca serviciile respective să fie cuprinse în programul anual al achiziţiilor. "ANDZM a fragmentat prestarea serviciilor de instruire în 3 contracte distincte, în scopul vădit de eludare a prevederilor legale de încadrare în plafonul de 5.000 de euro", se arată în raportul tăios al Curţii de Conturi. Aceste contracte încheiate de Hoară totalizează 54.250 de lei, din care raportul reţine plata nelegală către CET SRL de 10.250 de lei. Şi asta pentru că CET SRL a avut o ofertă cu 20% mai mare faţă de Institutul Naţional de Administraţie (INA) din cadrul Ministerului de Interne. Desigur, se poate întâmpla oricui să dai contract unei firme al cărui reprezentant legal este Mihaela Săndulescu, aceeaşi care a efectuat o verificare la ANDZM în 2007, dispusă de Autoritatea de Control a Guvernului. "Prin aceste contracte, Hoară a făcut un troc şi aşa a obţinut avizele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) pentru numirea temporară pe funcţia de director, deşi nu îndeplinea condiţiile", ne-a declarat Nicolae Orăvicean, consilier superior al ANDZM.

O altă pagubă, ceva mai mică, de doar 5.973 de lei, a mai făcut-o Marcel Hoară tot pentru cheltuieli de instruire, plus diurna pentru un număr de 5 persoane care au participat la un curs. Ce mai conta că cei 5 au făcut acelaşi curs de două ori?

GHICI CINE E DIRECTOR?
Oare ar mai putea fi şi altele? Desigur. Raportul de control al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr 121/2006 constată numirea ilegală a lui Hoară la conducerea ANDZM în 2006 şi abuzuri la adresa angajaţilor. Alt raport, nr 301.1/2007, constată la rândul său prelungirea ilegală a mandatelor temporare ale lui Hoară la conducerea instituţiei, abuzuri la adresa angajaţilor, precum şi încălcări grave ale legii la organizarea unor concursuri pentru funcţia de...  director general al ANDZM.

"Ocuparea prin promovare temporară a funcţiei publice de conducere stabilită prin Ordinul ministrului numărul 461/05.08.2006 nu era legal posibilă, după expirarea perioadei de 6 luni, fiind în contradicţie cu prevederile art. 80, alin. 2  din Legea nr. 188/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006." Mai exact, domnia lui Marcel Hoară la conducere trebuia să se încheie în 6 luni de la numire. Numai că în România timpul curge altfel, şi el a stat 18 luni.

Controlul ANFP a arătat că studiile absolvite de Marcel Hoară, respectiv de geografia turismului, nu îndeplineau cerinţele pentru ocuparea funcţiei publice de director general al ANDZM.

FALS ÎN ACTE
Referitor la această poziţia de director general la ANDZM, funcţionarii din instituţie îl acuză pe Hoară că a falsificat fişa postului. Mai exact, conform documentelor, datate 3 ianuarie 2007, el nu mai era director general interimar, deoarece îi expirase mandatul. Sindicaliştii au fost şocaţi să afle în această fişă a postului referiri la Ministerul Economiei şi Finanţelor, care... a fost creat câteva luni mai târziu, prin HG 386/25.04.2007 publicată în Monitorul Oficial nr 304/8.05.2007.

O altă "bubă" este semnarea de către directorul Marcel Hoară a unui contract, deşi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de Contencios administrativ şi fiscal interzicea expres asta.

Curtea, într-o decizie din 17 februarie 2005, a dat dreptate firmei SC Partners Consulting SRL şi a dispus suspendarea procedurii privind desfăşurarea licitaţiei pentru "Managementul Centralelor de Afaceri şi Sprijin pentru Întreprinzători".

Hoară nu a ţinut cont de justiţie şi a semnat contractul de 4,6 milioane de dolari cu Gruppo Soges din Italia, care în 30 mai 2008 a intrat în lichidare.

"Managementul lui Hoară din perioada februarie 2006-iulie 2007 a întârziat cu un an şi jumătate proiectul Regenerare Socio-Economică şi a compromis două programe, "Stimulente financiare pentru angajare şi instruire" şi "Managementul Centrelor de Afaceri", ne-a declarat Nicolae Orăvicean. Astfel, comunităţile miniere din zona de operare a ANDZM au fost prejudiciate de crearea a 7.000-8.000 de locuri de muncă, se arată într-un memoriu al sindicaliştilor către premierul Emil Boc.

UNDE E PROFITUL?
În declaraţia de avere, Marcel Hoară a declarat că a moştenit terenuri agricole şi intravilan în suprafaţă de 1,2 hectare şi o casă. El mai are tablouri de 50.000 de lei, bijuterii de alte 30.000 de lei şi conturi în bancă. Unul este de 3.000 de lei, iar altul de 5.000 de euro. El mai scrie că şi-a împrumutat părinţii cu 15.000 de euro. Totuşi, conform datelor de la Registrul Comerţului, Hoară este acţionar şi la 7 firme. Profitul la acestea nu apare în nici o declaraţie, motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate l-a luat în vizor. În ciuda încercărilor noastre, nici Ministerul Economiei, nici Marcel Hoară n-au prezentat un punct de vedere până la închiderea ediţiei.

PENALII LUI VIDEANU
Marcel Hoară a fost numit, la începutul lunii ianuarie, împreună cu Ionel Manţog drept consilier al ministrului Economiei, Adriean Videanu. Dacă Hoară a fost numit la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM), Manţog a fost uns director general la Complexul energetic Turceni. Ca şi Hoară, Manţog a mai deţinut funcţii în structuri ale Ministerului Economiei, fiind chiar secretar de stat. Tot pe acelaşi calapod, şi Ionel Manţog are cinci dosare de corupţie la DNA. Unul este cel al "strămutaţilor de lux". Potrivit rechizitoriului DNA, Manţog ar fi beneficiat de informaţii din interior atunci când s-a hotărât creşterea frontului de lucru. Manţog ar fi cumpărat gospodării exact în locurile unde urmau a se face exproprieri, iar ulterior a beneficiat de statutul de strămutat şi, ca despăgubire, de o vilă în Târgu-Jiu. În urmă cu două zile, Manţog şi-a dat demisia de la conducerea Complexului Energetic Turceni acuzând presiuni media şi politice.

×