x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficitul de cont curent al României a ajuns la 7,08 miliarde de euro

Deficitul de cont curent al României a ajuns la 7,08 miliarde de euro

14 Oct 2019   •   12:28
Deficitul de cont curent al României a ajuns la 7,08 miliarde de euro

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,080 miliarde de euro, în primele opt luni din 2019, în creştere cu 16% față de perioada similară din 2018, când era de 6,104 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,081 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 357 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 963 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a avut un excedent mai mic cu 215 milioane euro.

În perioada ianuarie - august 2019, datoria externă totală a crescut cu 9,131 miliarde de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 74,342 miliarde de euro la 31 august 2019 (68,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,9% faţă de 31 decembrie 2018. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2019 nivelul de 34,630 miliarde de euro (31,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,7% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,3% în perioada ianuarie - august 2019, comparativ cu 22,6% în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2019 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2019 a fost de 76,4%, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: deficit cont curent