x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Demisie - Mircea Miclea, prima victima a bugetului

Demisie - Mircea Miclea, prima victima a bugetului

de Eugenia Mihalcea    |    12 Oct 2005   •   00:00
Demisie - Mircea Miclea, prima victima a bugetului

Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, si-a dat ieri demisia din cauza subfinantarii sistemului de invatamant.

Mircea Miclea, ministrul Educatiei, si-a dat ieri demisia de onoare, dupa ce a obtinut un buget de 3,7% din PIB fata de 5%, cat promisese. Sindicalistii ies azi in strada. Presedintele Basescu e de acord cu Miclea.

A promis in nenumarate randuri o finantare substantiala a invatamantului de minimum 5% din PIB pentru 2006, dar nu a reusit sa obtina decat 3,7%. Mircea Miclea, ministrul Educatiei, i-a inaintat ieri prim-ministrului Calin Popescu Tariceanu demisia de onoare din cauza bugetului prea mic alocat invatamantului pentru 2006. Premierul in schimb era in drum spre Roma pentru a face lobby pentru Romania.

"In toate luarile mele publice de pozitie am declarat ca educatia trebuie sa obtina minimum 5% din PIB, in conditiile in care media europeana este de 5,22%, iar a tarilor care au intrat de curand in UE este de 5,31%", a declarat Mircea Miclea. Vorbe. "Intrucat bugetul obtinut pentru 2006 perpetueaza subfinantarea cronica si impiedica derularea proiectelor de anvergura pe care le-am lansat, socotesc ca este de datoria mea sa-mi depun demisia. Am decis sa ma abtin, pentru moment, de la orice alte comentarii", a adaugat ministrul.

Mircea Miclea este al doilea ministru din Cabinetul Tariceanu care isi da demisia de onoare, dupa Mona Musca, fostul ministru al Culturii.

CV
Mircea Miclea are 42 de ani si e membru PD. A venit la sefia Ministerului Educatiei si Cercetarii in decembrie 2004, direct din sistemul de invatamant superior. Din 1996 si pana in prezent el a fost profesor universitar, sef al catedrei de Psihologie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Este psihoterapeut cognitiv-comportamental, certificat de National Association of Cognitive Behavioral Therapists, din Statele Unite. Miclea este doctor in Psihologie, detine o diploma in Filozofie, are un master in Administrarea Afacerilor la Babes-Bolyai, studii postuniversitare avansate la New Europe College.

JOS PALARIA, DL MINISTRU!
Liderii sindicatelor din Educatie au anuntat ieri ca apreciaza gestul ministrului Educatiei de a demisiona, atat timp cat fondurile alocate Invatamantului sunt atat de mici, incat pun in pericol buna functionare a sistemului.

De asemenea, azi, profesorii din intreaga tara vor picheta prefecturile si primariile ca un prim gest de protest fata de subfinantarea sistemului de invatamant. Ei anunta ca vor continua prin greva de avertisment si la final greva generala daca nu se va modifica bugetul alocat Educatiei pentru anul 2006. De asemenea, pe langa federatiile sindicale din preuniversitar, si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater" l-a felicitat ieri pe ministrul Educatiei pentru demisia de onoare. Razvan Bobulescu, presedintele organizatiei, spune ca Miclea este primul demnitar din Invatamant care face un astfel de gest.

BASESCU II DA DREPTATE
Presedintele Traian Basescu a aratat aseara la TVR ca intelege perfect gestul lui Miclea, intrucat acesta "a avut curajul sa declanseze o reforma profunda in sistemul educational", iar reforma "trebuie sustinuta cu bani, altfel ramane o demagogie". Seful statului a subliniat ca, in conditiile in care si el si premierul Tariceanu au promis in campanie 6% din PIB pentru educatie, demagogia este "transferata" lor. "In campanie ii criticam tare de tot pe cei din guvern ca neglijau educatia si acum facem acelasi lucru", l-a intepat Basescu pe premier. El spune totusi ca Miclea s-a grabit sa isi dea demisia pentru ca bugetul este la a doua citire abia, dar crede ca acesta nu va reveni asupra deciziei sale. Ceea ce va face insa presedintele, dupa cum a anuntat aseara, va fi sa nu promulge legea bugetului daca ea nu va respecta "angajamentele din campanie". (Oana Stancu)

PALOMA, MARUL DISCORDIEI?
Demisia lui Miclea nu era un lucru cunoscut ieri intre liderii PD, presedintele executiv, Adriean Videanu, afland prin SMS, de la biroul de presa. Miclea i-a comunicat decizia sa doar celui care l-a numit, Emil Boc. Pedistii puneau insa gestul lui Miclea nu atat pe seama bugetului, cat a presiunilor facute de PNL pentru demiterea secretarului de stat Paloma Petrescu, considerata omul PSD. Miclea ar fi amenintat chiar cu demisia in caz ca i se impune schimbarea din functie a Palomei, care este totodata si o apropiata a familiei Basescu. Presedintele PD, Emil Boc, sustine insa ca presiunile PNL nu au legatura cu gestul lui Miclea si anunta ca va face demersuri pentru cresterea alocarii bugetare. "As face tot posibilul sa-l putem pastra. Cred in disponibilitatea politica a Aliantei de a gasi resurse pentru Educatie, iar Mircea Miclea sa-si poata continua activitatea ca ministru", ne-a declarat ieri Boc. (Oana Stancu)
×
Subiecte în articol: economic mircea demisia miclea