x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Depozitele rezidenților au crescut în luna noiembrie 2019

Depozitele rezidenților au crescut în luna noiembrie 2019

27 Dec 2019   •   13:35
Depozitele rezidenților au crescut în luna noiembrie 2019
Sursa foto: Narathaya/Getty Images/iStockphoto

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2019 cu 1,8% faţă de luna octombrie 2019, până la nivelul de 356,611 miliarde de lei şi cu 9,9% (5,9% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2018, informează Banca Naţională a României.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4% faţă de luna octombrie 2019, până la 127,877 miliarde de lei, iar faţă de luna noiembrie 2018 au înregistrat o creştere de 7,8% (3,9% în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,0% (până la 104,915 miliarde de lei) faţă de luna octombrie 2019 şi cu 7,9% faţă de luna noiembrie a anului precedent.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au urcat cu 2,0% faţă de luna octombrie 2019, până la nivelul de 123,819 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,6%, până la 25,914 miliarde de euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 14,0% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,1%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,5% (1,3% în termeni reali) faţă de luna octombrie 2019; exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,1%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, creşterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei a fost de 16,1% (majorarea a fost de 13,1% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 3,4% (3,1% în termeni reali) faţă de luna octombrie 2019 (exprimate în euro, acestea au crescut cu 2,9%).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare, exprimate în lei, s-au majorat cu 9,0% (exprimate în euro, acestea au crescut cu 6,2%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: depozite