x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Despăgubiri pentru secetă

Despăgubiri pentru secetă

de Adrian Stoica    |    09 Iul 2020   •   17:30
Despăgubiri pentru secetă

Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat în valoare de 1,088 miliarde de lei pentru despăgubirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal, ale căror culturi din toamna anului 2019 au fost afectate de seceta manifestată în anul agricol 2019-2020, potrivit unui proiect de ordonanţă postat pe site-ul Ministerului Agriculturii. Ajutorul de stat va acoperi 40% din cheltuielile eligibile pentru fiecare cultură, condiția fiind ca suprafața calamitată să depăşească 30%. Beneficiarii vor fi producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare și au depus cerere unică de plată pe suprafață în Campania 2020. Conform datelor centralizate de minister, 34.647 fermieri au fost afectați de secetă și o suprafață de peste 1,16 milioane de hectare a fost calamitată. Cea mai mare suprafaţă afectată este cultivată cu grâu, ea depăşind 833.000 hectare. 

×