x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Din 10 oameni chemaţi la interviu, vine doar unul

Din 10 oameni chemaţi la interviu, vine doar unul

29 Iun 2018   •   17:43

România se confruntă cu o criză acută a forţei de muncă, iar situaţia se deteriorează din ce în ce mai mult, a declarat Leonard Rizoiu, CEO al companiei de recrutare LeoHR. „Piaţa forţei de muncă nu îşi revine şi vorbim de toate poziţiile, de la operator de producţie până la director general, este o provocare să găseşti un om care să se potrivească în compania ta, care să aibă valori, principii, aşa cum ţi-ai dori”, a susţinut Rizea. El a citat un studiu potrivit căruia România se află pe locul doi în lume, după Taiwan, ca deficit al forţei de muncă. „Suntem într-o mare criză a forţei de muncă, iar lucrurile se deteriorează din ce în ce mai mult. Realitatea este foarte gravă. Din zece oameni chemaţi la interviu, apare unul singur”, a completat oficialul. Rizea a comparat situaţia cu experienţa sa din 2002, când primea candidaţi care erau dispuşi să străbată toată ţara ca să vină la interviu. 

 

×
Subiecte în articol: criza forta de munca romania