x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Disponibilizari in minerit

Disponibilizari in minerit

de Octavian Herta    |    12 Sep 2005   •   00:00
Disponibilizari in minerit

"Dorim ca anul 2006 sa nu mai marcheze o intarziere a bugetelor companiilor miniere", a declarat Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului. El a anuntat ca Guvernul a aprobat deja pentru anul viitor circa 500 de disponibilizari la cele 16 companii miniere din subordine. Doua cincimi din totalul disponibilizarilor pentru 2006, aprobate pana acum, se vor produce la Compania Nationala a Sarii, iar 121 vor fi operate la Intreprinderea Miniera Ramnicu-Valcea, furnizorul de sare al Oltchim si al Uzinelor Sodice Govora. Din 2006 nu se vor mai acorda subventii societatilor miniere, cu exceptia Companiei Nationale a Huilei.

(RE)PRIVATIZARI. Seres a discutat cu oficialitatile judetului Valcea situatia Uzinelor Sodice Govora, care vor fi reprivatizate, si cea a combinatului Oltchim. Pentru Uzinele Sodice a fost evocat "un interes vizibil din partea a cel putin patru companii straine, din India, Ucraina, Polonia si, mai nou, Rusia. Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, a spus ca privatizarea gigantului industrial se afla deocamdata in stadiul intocmirii documentatiei si a caietului de sarcini. (Octavian Herta)

×
Subiecte în articol: economic