x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dobânzile bancare, neputincioase şi în 2020

Dobânzile bancare, neputincioase şi în 2020

de Valentin Gros    |    03 Ian 2020   •   09:17
Dobânzile bancare, neputincioase şi în 2020

Leul s-a depreciat anul trecut faţă de euro în salturi destul de puternice faţă de euro, dar pe întreg intervalul, căderea a fost una obişnuită, în jur de 2,5%, nivel care ar urma să se repete în cursul lui 2020, după cum estimează experţii. Având în vedere că ambele monede vor suferi inflaţie, şi luând în calcul randamentele din piaţă, păstrarea banilor la bancă nu va reprezenta o afacere prea bună pentru români. Astfel, dobânzile actuale la depozitele în euro nu feresc economiile de creşterea preţurilor, iar cele la depunerile în lei se situează la limită, fiind posibil ca unele bănci să acorde câştiguri peste inflaţie.

 

Cursul oficial al Băncii Naţionale a României (BNR) indica, la 31 decembrie 2019, o cotă de 4,7793 lei/euro, cu 11,54 bani, sau cu 2,47% mai mult decât la 31 decembrie 2018. Păstrând, aşadar, o sumă de lei în euro, am fi obţinut un câştig mai mic decât inflaţia pe lei, care a fost de 3,77% în noiembrie 2020 faţă de noiembrie 2019 şi probabil că se va situa undeva în jurul acestei valori şi la nivelul lunii decembrie. În acelaşi timp, însă, şi moneda europeană a suferit o inflaţie de 1%, după cum arată datele Eurostat, aferente lunii noiembrie, fapt ce diminuează, de asemenea, randamentul economisirii în euro, în raport cu evoluţia preţurilor din piaţă.

Dobânzile la depozite oferite de băncile din România nu ajută economisirea, majoritatea dintre ele fiind, în acest moment, mai mici decât inflaţia. La depozitele în lei, acestea ajung până la 3,70% (la Garanti Bank) sau 3,75% (la CEC Bank), şi o singură bancă (TBI) acordă 4%, potrivit site-ului de profil Conso.ro. La depunerile în euro, cea mai mare dobândă este oferită de Idea Bank (0,95%), urmată de ProCredit (0,80%) şi Porsche Bank (0,75%).

Cursul merge către 4,90 lei/euro

Dacă luăm în considerare previziunile experţilor, putem estima un euro de 4,90 lei la finele anului viitor, cu 12 bani mai mare decât în prezent. Creşterea pe parcursul lui 2020 ar fi de 2,5%. Inflaţia din zona euro urmează să fie de 1,2%, după cum indică prognoza Comisiei Europene.

În cadrul Indicatorului de Încredere Macroeconomică pe luna noiembrie 2019, realizat de organizaţia profesioniştilor în investiţii CFA România, peste 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8256, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8663.

Previziuni confirmate

În „Barometrul privind starea economiei”, realizat de compania de consultanţă Frames, pentru 2020, cei mai mulţi investitori (68%) anticipează un curs oficial în jurul nivelului mediu de 4,85 lei/euro. Totodată, 21% dintre cei chestionaţi se aşteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,85-4,90 lei, iar 11% văd cursul sub 4,85 lei/euro. Aceasta după ce, în ediţia anterioară a studiului, din iulie 2019, o treime dintre oamenii de afaceri chestionaţi prognozau cursul în a doua parte a anului în intervalul 4,70-4,75 lei, fapt confirmat de evoluţia din prezent.

 

Proiectul de buget pe anul în curs se bazează pe o rată medie a inflaţiei de 3,1%. Specialiştii chestionaţi de CFA România anticipează o medie de 3,5% pentru noiembrie 2020 comparativ cu noiembrie 2019, nivel identic celui din prognoza CE pe întreg anul.

 

Anul celor 6 recorduri istorice

Euro a urcat puternic în prima lună a anului trecut, de la 4,6647 lei pe 4 ianuarie, până la un maximum istoric de 4,7648 lei la 25 ianuarie. Era cel mai înalt nivel pe care îl atinsese, până la acel moment, moneda unică. În următoarele cinci luni, recordul absolut nu a mai fost depăşit, ba chiar a urmat o scădere de curs. Moneda europeană valora 4,7619 lei la 28 mai, dată după care a venit o cădere bruscă, până la 4,7190 lei/euro la 7 iunie. Următoarele cinci luni a adus un trend ascendent al cursului valutar, dar într-un ritm lent, ferit de salturi spectaculoase. Penultima lună din 2019 a venit însă cu nu mai puţin de cinci recorduri istorice pentru euro: 4,7669 lei în ziua de 14 noiembrie, 4,7729 lei pe 18 noiembrie, 4,7759 lei pe 19 noiembrie, 4,7776 lei pe 20 noiembrie, 4,7808 lei pe 21 noiembrie. Toate acestea în numai opt zile lucrătoare, patru vârfuri absolute fiind înregistrate în patru zile consecutive.

Explicaţie foto: Euro va creşte anul acesta cu 2,5% faţă de leu, dar va suferi o inflaţie de 1,2%, conform estimărilor făcute de specialişti

×