x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dobanzile mari la lei favorizeaza dolarizarea

Dobanzile mari la lei favorizeaza dolarizarea

10 Mar 2004   •   00:00

Banca Nationala a Romaniei (BNR) descurajeaza imprumuturile in lei prin dobanzile mari pe care le practica si in acest fel impinge piata spre contractarea creditelor in valuta.

"Se incurajeaza creditele in dolari si euro si se descurajeaza cele in lei. Este rezultatul implicit si nu explicit al politicii de dobanzi practicate de BNR", a spus directorul general adjunct al ING Romania, Misu Negritoiu.

El a precizat ca din cauza dobanzilor ridicate din piata monetara, companiile se vor indrepta, in anul 2004, spre finantarile in dolari, ceea ce va duce din nou la o dolarizare a economiei si implicit la preluarea unui risc valutar.

STATISTICA. Datele statistice arata ca, in ultimele patru luni ale lui 2003, creditele in valuta si-au recapatat suflul si au avansat in acelasi ritm cu imprumuturile in lei. Ambele segmente au inregistrat un plus de circa 30.000 de miliarde de lei. Una peste alta, soldul de la finele lui 2003 arata o dominatie a valutei in preferintele de finantare, cu o pondere de 55,7% din totalul creditelor neguvernamentale.

Totusi, finantarile in lei au recuperat anul trecut o buna parte din decalajul din 2002, cand creditele in valuta aveau un sold de aproape doua ori mai mare fata de cele in lei.

Si asta deoarece moneda nationala a avut o atractivitate mai ridicata in prima parte a anului, o data cu scaderea dobanzilor active. Aceasta dinamica s-a estompat din luna august.

×
Subiecte în articol: economic