x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Doi soferi pe o rovinieta

Doi soferi pe o rovinieta

14 Mar 2005   •   00:00

ECONOMIC/BUSINESS
INVENTIVITATE - Tepe cu taxa de drum Deoarece nu au bani suficienti sau fiindca legea nu este clara, soferii romani au gasit mai multe modalitati de a se sustrage de la plata rovinietei.
GABRIEL PREDA

SOLUTII. Cand sunt prinsi fara rovinieta, soferii gasesc tot felul de scuze
Rovinietele trebuie aplicate vizibil pe partea interioara a parbrizului pentru vehiculele inmatriculate, potrivit Legii 415 din 18 noiembrie 2004, privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania. In cazul lipsei rovinietei, dovada achitarii tarifului de utilizare se poate face cu documentul original de plata a acestuia. Soferii gasesc insa solutii de a eluda legea.

SCENARII. Spre exemplu, doi soferi platesc o singura rovinieta. Unul din ei pastreaza chitanta, iar celalalt lipeste rovinieta propriu-zisa pe parbriz. Sfidand legea, in eventualitatea in care primul dintre ei este oprit in trafic, poate juca rolul de victima, spunand ca rovinieta i-a fost furata sau invocand orice alt motiv plauzibil. Pentru a intari cele spuse, acesta arata politistului chitanta pe care este mentionat numarul de inmatriculare al autovehiculului. In cazul soferului care are rovinieta lipita pe parbriz, lucrurile sunt mai simple. Dovada achitarii tarifului acesteia este la vedere. Aici se mizeaza pe buna-credinta a oamenilor legii, care, vazand rovinieta in geam, nu mai pun intrebari. Un alt exemplu este folosirea unei singure roviniete pentru mai multe autovehicule. In cazul acesta, rovinieta nu se lipeste direct pe parbriz, ci pe partea lipicioasa a acesteia se aplica o folie transparenta din plastic. Rovinieta se prinde apoi de parbriz cu o banda adeziva transparenta.

×
Subiecte în articol: economic rovinieta