x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dovada că românilor nu le place să facă bani: de ce nu se înscriu pe aceste platforme

Dovada că românilor nu le place să facă bani: de ce nu se înscriu pe aceste platforme

09 Mai 2017   •   12:30
Dovada că românilor nu le place să facă bani: de ce nu se înscriu pe aceste platforme
Sursa foto: Isfendiyara/Getty Images/iStockphoto

Milenarilor (millenials) le place să circule resursele, apelând din ce în ce mai mult la economia de tip sharing și cea circulară. Totuși, cu toate că folosesc frecvent astfel de servicii, tinerii români sunt reticenți când vine vorba de a câștiga chiar ei bani de pe urma unor astfel de servicii. 

Apar din ce în ce mai multe idei de afaceri care au la bază economia de tip sharing, printre care Uber și Airbnb (cele mai cunoscute în acest moment și în România). Conceptul de sharing devine atât de atrăgător încât în alte țări s-a dezvoltat în multe alte categorii de servicii, ca de exemplu: AirDnD care înseamnă să împarți cina cu alte persoane în condițiile în care gătești mai mult.

Discutând cu milenarii români, 15-34 de ani, se pare că aceste business-uri care includ ideea de sharing sunt susținute de o mentalitate întâlnită din ce în ce mai des, și anume aceea de a folosi inteligent bunurile/serviciile pe care le ai la dispoziție.

Află de ce sunt românii reticenți când vine vorba de a face bani în economia de tip sharing

×
Subiecte în articol: aplicatie uber airbnb uber