x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia a urcat cu 4,7% în primul semestru

Economia a urcat cu 4,7% în primul semestru

11 Oct 2019   •   17:00
Economia a urcat cu 4,7% în primul semestru

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în uşoară scădere estimările privind creşterea Produsului Intern Brut (PIB) pe serie ajustată sezonier în trimestrul II din 2019 faţă de perioada similară a anului trecut, de la 4,6% la 4,5%.

Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru al doilea trimestru al acestui an, a depăşit 256 miliarde lei preţuri curente. 

Estimările privind evoluţia pe serie brută au rămas neschimbate faţă de septembrie, când INS a publicat primele date provizorii. Astfel, în trimestrul II, PIB a urcat cu 4,4% faţă de T2 2018 şi cu 1% faţă de trimestrul anterior. PIB estimat pentru trimestrul II 2019 (serie brută) a fost de aproape 240 miliarde lei preţuri curente.

Avansul pe primul semestru comparativ cu prima jumătate din 2018 a fost modificat uşor în jos. Creşterea PIB pe serie ajustată a fost coborâtă de la 4,8% la 4,7%, iar pe serie brută, de la 4,7% la 4,6%.

 

Pe serie ajustată sezonier, PIB estimat pentru semestrul I din 2019 a depăşit 507 miliarde lei preţuri curente.

×