x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia zonei euro a încetinit în primul trimestru din 2018

Economia zonei euro a încetinit în primul trimestru din 2018

02 Mai 2018   •   13:40
Economia zonei euro a încetinit în primul trimestru din 2018

Ritmul de creştere al economiei zonei euro a încetinit la 0,4% în primul trimestru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, după un avans de 0,7% în ultimele trei luni din 2017, în linie cu estimările analiştilor, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).

 

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, creşterea este similară celei înregistrate de zona euro, respectiv 0,4% în primele trei luni din acest an comparativ cu trimestrul precedent, după o expansiune de 0,6% în trimestrul patru din 2017.

În ritm anual, PIB-ul zonei euro a crescut în perioada ianuarie - martie 2018 cu 2,5%, după 2,8% în trimestrul patru din 2017, în tip ce UE a înregistrat un avans de 2,4% în primul trimestru din 2018, faţă de 2,7% în ultimele trei luni din 2017.

Eurostat precizează că aceste estimări preliminare se bazează pe datele furnizate de 17 state membre, responsabile pentru 94% din Produsul Intern Brut al zonei euro şi 90% din PIB-ul Uniunii Europene. Datele publicate miercuri pot fi revizuite cu ocazia unor noi estimări ce urmează a fi publicate de Eurostat pe 15 mai şi 7 iunie.

Analiştii se aşteaptă ca în următoarele trimestre zona euro să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 2%, dar este puţin probabil ca pe ansamblul acestui an avansul PIB-ului să ajungă la nivelul de anul trecut, de 2,5%. AGERPRES

×
Subiecte în articol: zona euro ritm crestere eurostat