x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC/Stirile zilei - 13 octombrie 2004

ECONOMIC/Stirile zilei - 13 octombrie 2004

13 Oct 2004   •   00:00
PUSCARIE PENTRU CONTRAFACERI. Autoritatea Nationala de Control va lansa un proiect, in cursul acestei saptamani, prin care amenzile in cazul celor care pirateaza si comercializeaza software, muzica si filme se vor mari intre 50% si 100%. Astfel, o amenda maxima va putea ajunge la circa 1,5 miliarde de lei, iar in cazul unor elemente agravante la aceasta se vor adauga si cativa ani buni de puscarie. De la inceputul acestui an, Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor a confiscat peste 20.000 de produse piratate: casete audio (4.903 de falsuri), CD-uri muzica (6.599), CD-uri software (4.076), VHS (659), DVD (4.227) si carcase cu coperti si coperti ( 3.374 de bucati).

PETROLUL RAMANE LA 54 $ PE BARIL. Cotatiile titeiului de referinta pe piata americana se mentin ridicate, la aproape 54 de dolari pe baril, dupa ce au atins luni recordul de 54,8 dolari, in urma ingrijorarilor legate de rezervele din Statele Unite, care se situeaza sub nivelul obisnuit pentru aceasta perioada. Pe piata londoneza, cotatia a scazut cu 11 centi, la 50,55 dolari pe baril, dupa ce a depasit luni, pentru prima oara, pragul de 50 dolari. De la inceputul acestui an, pretul barilului de petrol a urcat cu 65%. (Catalin Budescu)

Proiect PUR - Ministerul Economiei si Finantelor. Partidul Umanist din Romania propune infiintarea unui Minister al Economiei si Finantelor care sa contribuie la dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii. "Viziunea noastra este crearea de noi locuri de munca si nu in mod sindicalist, nici social-democrat, ci social-liberal, prin sprijinirea patronilor", a declarat Dan Voiculescu, presedintele PUR, in cadrul unei intalniri cu conducerea Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Consiliul a prezentat o serie de 55 de propuneri pentru crearea unui mediu de afaceri mai favorabil. PUR va analiza prioritatile CNIPMMR si va propune cai comune de realizare. (Adrian N. Ionescu)

Patronate - Alimentele nu se scumpesc. Preturile la paine si la carne nu vor creste ca urmare a scumpirii combustibililor, deoarece ponderea costului combustibilului in preturile alimentelor este foarte mica, au anuntat ieri intr-o conferinta de presa reprezentantii Patronatului Carnii de Porc si ai Rompan. Promisiunea acestor patronate este ca preturile se vor mentine pana la sfarsitul anului. Anuntul e o reactie la cererea sindicatelor de reducere a TVA-ului la alimente.

×
Subiecte în articol: economic