Caldura, mai scumpa cu 10 %
De la 1 august, pretul de referinta platit de populatie pentru energia termica va creste cu 10%, pana la 880.000 de lei pe gigacalorie, a declarat ieri Tudor Stomff, director la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala (ANRSC). In urmatorii doi ani vor urma alte doua scumpiri de aceeasi anvergura. In iulie 2002 pretul gigacaloriei a urcat de la 600.000 de lei la 800.000 de lei. (Adrian N. Ionescu)
Orange implineste zece ani
Orange a sarbatorit ieri zece ani de la infiintare. Pentru a marca aniversarea, angajatii Orange din intreaga lume vor participa la o actiune caritabila globala. Fondurile colectate vor fi donate organizatiei UNICEF. Devenita astazi una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii din Europa, Orange a fost infiintata in Marea Britanie la data de 28 aprilie 1994. In prezent, operatorul de telefonie mobila activeaza in 19 tari din intreaga lume si are peste 49 milioane de clienti. (Florina Zainescu)