x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC/Stirile zilei

ECONOMIC/Stirile zilei

18 Feb 2005   •   00:00

19 februarie 2005

Intalnire - Negocieri cu oameni in strada

Cele cinci mari confederatii sindicale continua programul actiunilor de protest, chiar daca ieri reprezentantii salariatilor s-au intalnit cu premierul Calin Popescu Tariceanu. In urma intalnirii s-a stabilit ca Ministerul Muncii va juca doar rol de moderator in cadrul dialogului dintre confederatiile patronale si cele sindicale. "Vom participa la dialogul pentru modificarea Codului Muncii, dar asteptam un punct de vedere comun al organizatiilor patronale legat de dificultatile aplicarii prevederilor acestuia", au declarat ieri liderii sindicali. (Cristian Petru)

FMI - Scrisoare de intentie, in februarie

Romania va trimite Fondului Monetar International (FMI) textul final al scrisorii de intentie pentru incheierea memorandumului suplimentar de politici economice la acordul incheiat anul trecut in jurul datei de 25 februarie, a anuntat ministrul de stat Adriean Videanu. Misiunea FMI a plecat la Washington, in urma cu o saptamana, cu proiectul scrisorii de intentie, urmand sa revina la Bucuresti la inceputul lunii martie, pentru validarea memorandumului suplimentar de politici economice. (Florina Zainescu)

Electrica - Hoti mai putini in 2004

Numarul furturilor de energie electrica depistate de Electrica a scazut anul trecut cu 6%, pana la aproape 12.000 de cazuri, de cele mai multe ori vinovati fiind consumatorii casnici, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei si Comertului. Cele 11.933 de sustrageri de electricitate sunt in scadere cu 26% fata de anul 2002. Electrica a recuperat, in urma furturilor depistate in 2004, contravaloarea unei cantitati de energie de 28.680 MWh. Anul trecut, numarul consumatorilor a fost de 8,59 milioane, din care 7,97 milioane de clienti au fost casnici. (A.N. Ionescu)

Studiu - Monitoare de 80 de milioane de dolari

Pe piata romaneasca s-au vandut anul trecut 511.834 de monitoare pentru PC-uri, se arata intr-un raport al Bryan Norris Associates. Valoarea monitoarelor s-a ridicat la 79,46 milioane de dolari. Cea mai vanduta marca, cu o cota de piata de 10,2%, a fost Samsung, cu 52,015 unitati vandute. Cea mai bine vanduta marca romaneasca a ramas Ultra, cu o cota de piata de 7,8%, respectiv 39.742 de unitati, pe locul al treilea in clasamentul general. (Alin Radescu)
×
Subiecte în articol: economic