x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC - Stirile zilei

ECONOMIC - Stirile zilei

06 Mar 2004   •   00:00
Preturi-record

Pretul petrolului a urcat ieri la cel mai ridicat nivel din ultimul an, pe fondul temerilor legate de instabilitatea politica din Venezuela si ca urmare a deciziei OPEC de a-si reduce productia, la inceputul lunii aprilie. Maximele s-au situat intre 33,18 si 37,02 dolari pe baril, ajungand la cotatiile de dinaintea razboiului din Irak. (Adrian N. Ionescu)

Cresc salariile, vine greva

Sindicatele din transportul feroviar isi mentin hotararea de a declansa greva generala, desi ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, le-a promis la negocierile de ieri o majorare a salariilor cu 12%, incepand cu 1 martie. In replica, liderii sindicali prezenti la negocieri s-au declarat nemultumiti de rezultatul discutiilor. (Catalin Budescu)

Sampania Zarea, dorita de Cocor SA

Compania Cocor SA doreste sa-si extinda portofoliul in industria producatoare de bauturi alcoolice si are in vizor societatea bucuresteana de vinuri spumante Zarea. Cocor SA, cunoscuta prin centrul comercial cu acelasi nume din Bucuresti, doreste sa preia 49,9% din actiuni. Actionarii principali ai firmei sunt SIF Muntenia (18,8%), Broadhurst Investments Limited (11,3%), Ursan Liviu (13,4%) si Stoica Daniel (13,3%). (Catalin Budescu)

Candidatii nu se grabesc sa adopte euro

Trecerea la euro a tarilor candidate va fi un proces relativ indelungat, care trebuie foarte bine pregatit, au preconizat guvernatorii bancilor centrale reuniti joi si vineri, la Paris, la invitatia Bancii Frantei si Bancii Central Europene. Discutiile din capitala Frantei s-au axat in principal pe analiza politicilor monetare din perspectiva extinderii UE, se arata intr-un comunicat al BNR.

×
Subiecte în articol: economic