x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ecoturismul romanesc, promovat in strainatate

Ecoturismul romanesc, promovat in strainatate

10 Mar 2004   •   00:00

In acest an, cheltuielile pentru sectorul turistic, incluzand promovarea, s-ar putea ridica la circa 25 de milioane de dolari, din care aproximativ 12 milioane de dolari reprezinta fonduri de la bugetul de stat, a declarat ieri Miron Mitrea, ministrul Transporturilor.

In acest an, pentru lucrarile de infrastructura legata de turism se vor cheltui in jur de 80 de milioane de dolari. In acest an vor demara lucrarile pentru constructia unei pasarele de promenada de 350 de metri la Mamaia, a unui terminal de pasageri la Constanta, precum si lucrarile pentru modernizarea portului si aeroportului din Tulcea.

Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului mai are in vedere si amenajarea complexa a Portului turistic Tomis.

Autoritatile au in vedere promovarea ecoturismului atat in Romania, cat si in afara granitelor tarii. "Zonele pe care vrem sa le promovam in mod deosebit sunt Delta Dunarii, pentru ca este imaginea cea mai usor de vandut. Apoi zonele de munte, precum si manastirile pictate pe exterior, care sunt unice in Europa", a declarat ministrul Miron Mitrea, cu ocazia unui seminar pe tema ecoturismului.

El a precizat ca in luna mai va fi lansat un spot tv de prezentare a Romaniei, care va fi difuzat pe marile canale de televiziune precum CNN, Eurosport si Euronews.

Participantii la seminar au subliniat faptul ca in domeniul ecoturismului exista o serie de probleme, cum ar fi lipsa promovarii, necunoasterea legislatiei in domeniu de catre autoritati, precum si necesitatea impunerii unor masuri coercitive pentru protejarea mediului.

Ariile protejate din Romania insumeaza o suprafata de 1,2 milioane de hectare, reprezentand 5,2% din suprafata tarii. (Iohanna Onaca)

Mai multi turisti straini

Cresterea cu 14% a numarului de turisti care au vizitat tara noastra situeaza Romania pe locul al doilea in Europa dupa Bulgaria, cu circa 5,6 milioane de sosiri la nivelul anului trecut. Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Turismului, in 2003, numarul calatoriilor internationale a scazut cu 1,2% la nivel mondial din cauza conflictului din Irak si a epidemiei de SARS. Cu toate acestea, la nivelul Europei s-a inregistrat o crestere de 0,4%, numarul de sosiri ridicandu-se la 401,5 milioane.

×
Subiecte în articol: economic