x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie EFECTUL CRIZEI / Se caută spaţii ieftine

EFECTUL CRIZEI / Se caută spaţii ieftine

de Daniela Ivan    |    27 Oct 2008   •   00:00

Chiriile pentru spaţiile de birouri de talie mică şi mijlocie vor scădea anul viitor cu 10%-15%. Criza internaţională împinge companiile să aibă ca principală prioritate reducerea costurilor.



Analiştii imobiliari se aşteaptă ca nivelul chiriilor pentru spaţiile de birouri ale companiilor să scadă sau să se plafoneze în cazul celor mai bine cotate imobile de birouri. "Este posibil ca si­tua­ţia din domeniul financiar glo­bal să aibă incidente indirecte în cererea pentru spaţiile de birouri şi bugetele alocate", se arată într-un studiu al compa­niei imobi­liare ESOP.

Specialiştii companiei spun că se aşteaptă la o tendinţă de reducere a chiriilor cu 5% până la 10% pe segmentul spaţiilor de talie mică şi mijlocie şi cu 12%-15% pentru spaţiile din vile.

CLĂDIRI NOI
În plus, pentru anul viitor sunt estimate a se livra proiecte ce vor cumula peste 707.000 mp, conducând la un stoc total de peste 2,5 milioane de spaţii de birouri. Dintre acestea, numai 0,8 mili­oane mp sunt de clasa A, 1,2 milioane mp clasa B+, restul, de clasa C.

Sunt anunţate la finalizare mai multe clădiri (vezi tabel). Concurenţa din ce în ce mai mare va duce şi la creşterea pretenţiilor pe care le au fir­mele. Devine foarte importantă po­zi­ţio­narea imobilului de birouri în apro­pie­rea unei staţii de metrou, în condiţiile în care companiile se confruntă cu problema timpului ne­cesar accesului an­ga­ja­ţi­lor la şi dinspre birou, şi deopotrivă cu scăderea produ­ctivităţii muncii datorată timpilor mari petrecuţi în trafic.

Numai în nordul Capitalei se vor da în folosinţă peste 250.000 de metri pătraţi spaţii de birouri, cel mai mare dintre acestea fiind ansamblul Floreasca. Etapa a doua a proiectului SEMA Parc va aduce alte 60.000 de metri pătraţi de birouri în vestul Capitalei.

×
Subiecte în articol: economic birouri