x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Electrica nu vrea să doneze bani la buget

Electrica nu vrea să doneze bani la buget

05 Oct 2010   •   00:00

Electrica a trimis Ministerului Economiei o scrisoare prin care anunţă că nu va dona la bugetul de stat 400 de milioane de lei, aşa cum a decis Guvernul la rectificarea bugetară, scrie Mediafax, care citează surse din companie.

"Electrica mai are în conturi doar 140 de milioane de euro, dar cele trei societăţi de furnizare din cadrul holdingului au o gaură de aproape 200 de milioane de euro, din cauza datoriilor de 174 milioane de euro ale CFR şi din cauza subvenţiei acordate Oltchim", a confirmat pentru Jurnalul Naţional o sursă din Electrica. Potrivit sursei, cele trei filiale de furnizare "sunt practic în situaţie de insolvenţă", în vreme ce Electrica Serv, care are 8.500 de salariaţi, nu are comenzi şi practic "plăteşte oamenii degeaba". Electrica a transmis ministerului că are nevoie de 500 de milioane de euro pentru realizarea proiectelor, între care modernizarea reţelelor şi două proiecte eoliene, de 50 MW fiecare, în localităţile Chirnogeni, în judeţul Constanţa, şi în Frumuşiţa, judeţul Galaţi. Electrica a încasat în 2008 de la grupul italian Enel o sumă de 432,8 milioane de euro, din vânzarea filialei Electrica Muntenia Sud. Circa 280 de milioane de euro au fost viraţi de Electrica la buget ca dividende în 2008 şi 2009. Guvernul a stabilit în august ca Electrica şi Romgaz să doneze fiecare câte 400 de milioane de lei, iar Loteria Română 74 de milioane de lei la buget.

×
Subiecte în articol: economic