x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Electrica taie 35% din investițiile în rețeaua de distribuție

Electrica taie 35% din investițiile în rețeaua de distribuție

de Adrian Stoica    |    13 Feb 2019   •   12:30
Electrica taie 35% din investițiile în rețeaua de distribuție

Electrica şi-a propus pentru acest an investiţii de 608 milioane de lei în reţeaua de distribuţie, cu 35% mai puţin decât anul trecut, dar cu 43% mai mult decât obligaţia impusă de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat Corina Popescu, CEO al Electrica. ANRE a anunţat că distribuitorii de energie electrică şi-au propus să realizeze în 2019 investiţii totale de 1,6 miliarde de lei.

Electrica va investi în 2019 mai puţin decât în 2018, dar cu mult peste nivelul impus de ANRE operatorilor de distribuţie a energiei electrice. „Faţă de nivelul minim de investiţii impus de ANRE prin metodologia de distribuţie, respectiv cel puţin nivelul amortizării reglementate, Electrica are planificate puneri în funcţiune de investiţii în 2019 cu peste 43% mai mult. Vorbim despre peste 600 milioane lei puneri în funcţiune de investiţii la nivelul celor trei operatori de distribuţie din cadrul grupului pentru anul 2019, investiţii care vor avea ca efect îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care le asigurăm”, a spus Popescu.

Nivelul de investiţii planificat de Electrica pentru acest an este mai mic decât cel de anul trecut, de 900 milioane de lei pentru cele trei distribuţii, dar şi faţă de cel din 2017, care a fost de aproximativ 750 milioane de lei.

Amendă pentru nerealizarea investiţiilor

„Cei opt operatori concesionari şi-au propus să realizeze investiţii în valoare totală de circa 1,6 miliarde de lei. Acest efort investiţional va ţinti, în proporţie de 90%, reţeaua electrică de distribuţie, în care se vor realiza lucrări de retehnologizare constând în înlocuirea echipamentelor uzate fizic şi moral, lucrări pentru reducerea pierderilor proprii tehnologice şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, precum şi lucrări pentru extinderea de reţea”, a precizat ANRE.

10% din cifra de afaceri este amenda maximă care poate fi aplicată distribuitorilor de energie pentru nerealizarea planului de investiţii.

Potrivit datelor centralizate, E-Distribuţie Muntenia şi-a propus să investească în acest an suma de 310,473 milioane de lei, E-Distribuţie Banat - 170,495 milioane de lei, iar E-Distribuţie Dobrogea suma de 129,598 milioane de lei. De asemenea, Distribuţie Energie Oltenia și-a asumat investiţii de peste 212,5 milioane de lei, Delgaz Grid - 148,648 milioane de lei, Electrica Distribuţie Muntenia Nord - 212,043 milioane de lei, Electrica Distribuţie Transilvania Nord - 196,058 milioane de lei, iar Electrica Distribuţie Transilvania Sud - 200 milioane de lei.

ANRE precizează că operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari au obligaţia realizării a cel puţin 95% din valoarea planului anual de investiţii asumat şi aprobat de către Autoritate. Nerealizarea planului anual de investiţii se sancţionează cu o amendă de minimum 5% din cifra de afaceri.

 

 

×
Subiecte în articol: electrica Investitii