x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Energia verde: murim sau plătim

Energia verde: murim sau plătim

19 Apr 2011   •   16:38

Preţul energiei electrice s-ar putea dubla în următorii 7-8 ani, din cauza schemelor de sprijin pentru energiile verzi, pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a eforturilor producătorilor de reducere a emisiilor cu efect de seră, a declarat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

“Românii trebuie să se obişnuiască cu ideea că energia se va scumpi”, a spus Lungu în cadrul unui forum energetic. El a spus că preţul pe fiecare MWh ar putea creşte în anii următori cu 40-60 euro din cauza eforturilor de protecţia e mediului, faţă de preţurile medii actuale de 40 euro/MWh.
El a menţionat că nu poate fi dată o estimare exactă dar că trebuie tras un semnal de alarmă puternic, pentru că energiile nepoluante nu sunt ieftine. “S-a tot spus despre investiţiile de mediu şi promovarea energiilor verzi, dar nu s-a spus că la capătul acestor linii, tot cumpărătorul plăteşte”, a declarat şI Mihai David, membru în consiliul de administraţie al Hidroelectrica.

În schimb, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au spus că oamenii sau companiile nu au cum să îşi dubleze bugetul pentru energie în viitorii ani, ci îşi vor reduce consumul sau îşi vor eficientiza activitatea. 
Aceste reduceri masive de emisii poluante sunt promovate de Comisia Europeană ca parte a eforturilor de a reduce efectele schimbărilor climatice. “Eforturile sunt făcute pentru a limita creşterea temperaturii globale cu doar 2 grade Celsius, faţă de cele 5 grade care se estimează a se realiza dacă aceste pachete de măsuri nu sunt implementate. O astfel de creştere ar fi devastatoare”, a precizat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor.

De la 1 aprilie factura la electricitate a crescut cu 4,5% din cauza includerii unei scheme de sprijin pentru producătorii de energie în centrale pe cogenerare de înaltă eficienţă, iar includerea unei scheme asemănătoare pentru energiile din surse regenerabile ar aduce încă o scumpire de 5-7%. 

×