x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie English Today trece la nivelul al doilea

English Today trece la nivelul al doilea

08 Noi 2010   •   00:00

Din 8 noiembrie, timp de patru săptămâni, alături de Săptămâna Financiară se vor găsi volumele corespunzătoare celui de-al doilea nivel de învăţare a cursului multimedia English Today, curs care propune însuşirea rapidă a cunoştinţelor de limba engleză într-o manieră modernă şi interactivă. Cu ajutorul acestor volume veţi putea iniţia şi susţine conversaţii, vă veţi putea descurca în situaţii cotidiene şi veţi putea rezolva testele propuse în cadrul concursului organizat pe www.sfin.ro/englishtoday.

Până în prezent, în cursă s-au înscris peste 4.400 de concurenţi. Primele premii au ajuns deja la câştigători: 30 seturi "Enciclopedia Britanica" şi 150 de "Ghiduri ale oraşului Londra". Oricine accesează www.sfin.ro/englishtoday şi se înscrie la concurs cu codul de pe DVD are şansa să plece împreună cu un prieten o săptămână la Londra şi să susţină gratuit examenul Cambridge sau IELTS la British Council. Cei care au ratat primele volume ale cursului English Today pot achiziţiona abonamentul special English Today, adică un pachet de 22 de volume, la preţul promoţional de 300 de lei. Colecţia "English Today" apare în fiecare luni, începând din 11 octombrie şi până la 21 martie 2011.

×
Subiecte în articol: economic