x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro se apropie de alt maxim

Euro se apropie de alt maxim

18 Feb 2004   •   00:00

Euro s-a apreciat ieri fata de moneda americana la 1,2846 dolari pe unitate, in apropierea maximului istoric de 1,2898 dolari, la o zi dupa interventia in Parlamentul European a presedintelui Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. Investitorii au fost dezamagiti de atitudinea sefului BCE, care "nu a profitat de ocazie" pentru a-si exprima ingrijorarea cu privire la ascensiunea monedei europene. Reticenta de a confirma mesajul transmis de Grupul celor sapte, care considera ca fluctuatiile valutare rapide afecteaza cresterea economica, reprezinta un semnal ca BCE asista "relaxata" la ascensiunea monedei euro.
In plus, Trichet a refuzat sa discute in Parlamentul European daca institutia financiara a intervenit sau va interveni pentru a tempera aceasta tendinta. Ca urmare, investitorii considera ca nu mai exista obstacole in fata cresterii sustinute a monedei unice europene. Pe piata valutara interna, un euro a ajuns 40.690, iar dolarul a scazut cu circa 200 de lei pana la 31.672 de lei. La casele de schimb valutar private dolarul se cumpa ra ieri chiar si cu 31.000 de lei. (Iohanna Onaca)

×
Subiecte în articol: economic