x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro vine pe autostradă. România nu poate adopta moneda europeană doar cu câteva zone dezvoltate, spune Isărescu

Euro vine pe autostradă. România nu poate adopta moneda europeană doar cu câteva zone dezvoltate, spune Isărescu

de Daniela Ivan    |    06 Aug 2014   •   21:31
Euro vine pe autostradă. România nu poate adopta moneda europeană doar cu câteva zone dezvoltate, spune Isărescu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

România va adopta euro abia după ce o autostradă va trece Munţii Carapaţi, pentru a permite şi dezvoltarea altor zone decât câteva enclave unde s-au concentrat investiţiile străine, a declarat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a răspuns astfel unei întrebări legate de creşterea economică din ultimii ani care nu se regăseşte în buzunarele românilor şi care generează discrepanţe între  regiuni.

“Când cineva studiază eonomia are producerea venitului şi distribuţia. Faptul că România are distribuţia mai mult sau mai puţin polarizată, că România se dezvoltă polarizat, în câteva enclave, mai ales în zone în care sunt investiţii străine directe, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Piteşti, câteva zone din Transilvania, ţine de altceva decât de un indice agregat care este legat de creşterea economică”, a declarat Isărescu. Guvernatorul a explicat că este foarte preocupat de această problemă, precizând că a mai spus că intrarea în zona euro nu o vede în condiţiile unei Românii foarte enclavate.

“M-a întrebat cineva când văd România în zona euro şi i-am spus: când va trece prima autostradă Carpaţii, cam atunci. N-ai cum să dezvolţi alte zone dacă treci pe serpentine prin Carpaţi, asta aşa ca să vorbim puţin metaforic. Sunt lucruri diferite, am văzut că este o preocupare când se vede în buzunarul oamenilor. La unii se vede, la alţii nu se vede, asta este tipologia de creştere economică în care ne situăm, şi nu ne situăm de ieri, de azi, ne situăm de ani buni”, a adăugat Isărescu.

Stabilitatea cursului
Banca Naţională a României este preocupată de stabilitatea cursului de schimb pentru că volatilitatea acestuia se transmite cel mai repede în preţuri, cu particularitatea că se transmite foarte puţin atunci când leul se apreciază şi aproape dublu când moneda naţională se depreciază, a spus Isărescu. El a precizat că actuala apreciere a leului faţă de principalele valute este conjuncturală, generată în principal de intrările de capital pe fondul crizei din Ucraina.

“Ştim că în România, impactul cursului asupra preţurilor se transmite foarte repede, mult mai repede decât dobânda sau alt indicator. Mai avem o particularitate: când cursul se apreciază, impactul în sensul scăderii preţurilor este relativ limitat, când se depreciază, calculat pe seama unor serii statistice, impactul este aproape dublu, impactul aprecierii este la jumătate. Aceasta este şi o explicaţie de ce ţinem la o stabilitate a cursului. (...) Mai ales dacă vedem că aprecierea cursului este conjuncturală”, a explicat Isărescu, cu ocazia lansării Raportului trimestrial asupra inflaţiei. “Inflaţia a scăzut foarte mult. În România, nu este element de îngrijorare. Şi cu această scădere, inflaţia este în continuare cea mai ridicată comparativ cu celelalte ţări post-comuniste, nemembre ale zonei euro, şi nu cred că trebuie să ne îngrijorăm. Pentru că dacă vrem să avem creştere economică mai mare, avem deja 3% zic eu o creştere bună la nivel european, dar dacă vrem să avem o creştere economică mai mare, nu inflaţia scăzută ne deranjează. Dacă vrem creştere economică mai mare trebuie să stimulăm munca, productivitatea, inovaţia, managementul performant şi aşa mai departe. Nu văd, în acest moment, nicio legătură între creşterea economică şi nivelul inflaţiei”, a explicat Isărescu. BNR a revizuit, recent, în scădere de la 3,3% la 2,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

×
Subiecte în articol: curs valutar