x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Facilitate - Declaratiile fiscale, depuse pe net

Facilitate - Declaratiile fiscale, depuse pe net

de Daniela Ivan    |    30 Noi 2006   •   00:00
Facilitate - Declaratiile fiscale, depuse pe net

Firmele romanesti din Bucuresti si judetul Ilfov vor putea depune prin internet declaratiile fiscale incepand cu 1 ianuarie 2007. Astfel, vor fi evitate cozile interminabile care se fac la 24 si 25 ale fiecarei luni. Programul va fi extins in toate judetele dupa ce va fi testat.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va implementa in capitala si in judetul Ilfov un program pilot prin care firmele mici si mijlocii vor putea transmite prin internet declaratiile fiscale, a declarat Robert Hofner, director general la ANAF, prezent la Seminarul National de Fiscalitate 2006, organizat de grupul de editura Rentrop&Sttratop. El a precizat ca programul este o prelungire a sistemului disponibil in prezent, prin care numai marii contribuabili pot transmite on-line aceste documente. "Am incercat sa eliminam cozile interminabile care se creeaza in ultimele doua-trei zile si timpul pierdut de angajatii administratiilor financiare care se pot acum ocupa de probleme mai calificate", a spus Cristian Nicolae Stoina, director executiv la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bucuresti. El a mai adaugat ca administratiile fiscale vor avea astfel posibilitatea sa intocmeasca Registrul Contribuabilului cat mai clar si corect. "Din ianuarie folosim un nou program, Fisa Analitica pe contribuabil, care ne va permite sa vedem clar ce comportament fiscal a avut o firma", a adaugat Stoina.

Pentru depunerea declaratiilor on-line va fi insa nevoie de un certificat de cazier digital insotit de unele documente si va putea fi obtinut de reprezentantul legal al unei firme in baza unei cereri. "Documentele necesare vor fi prevazute intr-un ordin al Ministerului de Finante aflat acum in stadiul de proiect", a mai spus Mihaela Hutanu, director la Directia de Indrumare Contribuabili din ANAF.

CERTIFICATE PENTRU TVA. Firmele inregistrate ca platitoare de TVA vor primi noi certificate pentru TVA, care vor avea prefixul Ro, in vederea armonizarii cu legislatia UE. "Numarul nou inscris pe certificate va da posibilitatea firmelor romanesti sa faca operatiuni de TVA in Uniunea Europeana", au explicat oficialii ANAF.

Certificatele preschimbate automat de ANAF pot fi ridicate de agentii economici pana la 25 decembrie, cand se depun declaratiile pe luna noiembrie. In plus, firmele inregistrate ca platitori de TVA va trebui dupa 1 ianuarie 2007 sa depuna o Declaratie Recapitulativa, cu livrarile si achizitiile intracomunitare, numai in trimestrul in care au loc astfel de operatiuni.

Firmele care nu-si gasesc certificatele pentru taxa pe valoarea adaugata preschimbate trebuie sa solicite la Administratiile Fiscale unde sunt arondate sa le fie emise aceste documente.

MASINI
Persoanele fizice care cumpara masini noi (nu mai vechi de sase luni) din statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa plateasca TVA in Romania, au declarat reprezentantii ANAF. Ei trebuie sa mearga la Administratia Fiscala unde sunt arondati si sa completeze si sa depuna o Declaratie Speciala. Pentru masinile second-hand nu se plateste TVA si deci nu se mai depune nici Declaratia Speciala. Insa tot de la 1 ianuarie 2007 se introduce si taxa de inmatriculare pentru prima inmatriculare a unui autoturism in Romania. Aceasta va fi colectata tot de ANAF, dar, desi mai este doar o luna pana va intra in vigoare, nici pana acum nu se stie exact care este procedura prin care aceasta se va incasa. Taxa se calculeaza in functie de capacitatea cilindrica, vechimea masinii si normele euro si se cifreaza intre cateva zeci de euro si cateva mii de euro.
EXPORTURI
Romania nu va mai beneficia de regim preferential cu tarile in curs de dezvoltare dupa integrarea in UE, a declarat Mihai Ionescu, secretar general ANEIR. Prin urmare, in relatia cu Federatia Rusa, produsele romanesti cuprinse pe schema acesteia de preferinte nu vor mai beneficia de o reducere de 50% a taxei vamale la importul in Rusia. Si cu Republica Moldova vom avea taxe vamale, insa exista deja discutii intre reprezentantii UE si cei ai Romaniei ca acestea sa dispara. Dupa integrarea in UE, Romania nu va mai beneficia de clauza natiunii celei mai favorizate din partea SUA. Exporturile Romaniei pe piata SUA s-au desfasurat in proportie de 75% in regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, taxele vamale fiind similare cu cele pe care SUA le aplica si produselor exportate de UE.
×
Subiecte în articol: economic anaf