x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firma răsplătită pentru autostrada prăbuşită

Firma răsplătită pentru autostrada prăbuşită

de Cristian Anton    |    05 Oct 2018   •   08:29
Firma răsplătită pentru autostrada prăbuşită
Sursa foto: SORIN BLADA / AGERPRES FOTO

Consitrans SRL, una din firmele responsabile pentru prăbuşirea Autostrăzii Sibiu- Orăştie, a fost aspru pedepsită de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): peste 10 milioane de euro pentru proiectarea a trei loturi din drumul de mare viteză Paşcani- Ploieşti. Contractele au fost oferite în urma unor licitaţii la care firma a venit cu oferte de preţ incredibile, ce nu au dat nicio şansă competitoarelor, valoarea finală a înţelegerii fiind la jumătate din preţul estimat de CNAIR. Consitrans SRL este unul din proiectanţii de mare succes, cooptat în peste 100 de contracte de infrastructură rutieră, în valoare totală de peste 83 de milioane de euro.

CNAIR a atribuit pe 24 septembrie 2018 un contract pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul de mare viteză Ploieşti- Buzău, în urma unei licitaţii iniţiate în noiembrie 2016, la care s-au înscris nouă companii. Valoarea estimată a contractului era de 23.032.579,36 lei, iar câştigătoare a fost desemnată Consitrans SRL Bucureşti, care s-a oferit să ducă la capăt înţelegerea pentru doar 12.277.618,53 lei, fără TVA, adică la jumătate din costul estimat de CNAIR. Contractul finanţat din fonduri europene va fi subcontractat în proporţie de 33% către Geostud SRL şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. În aceeaşi zi, CNAIR a atribuit şi contractul similar pentru porţiunea a doua a drumului de mare viteză, de la Buzău la Focşani, cu o valoare estimată iniţial la 24.468.250,5 lei, însuşit de aceeaşi Consitrans SRL, tot pe baza unei oferte de preţ imbatabile, de 13.933.291 lei, fără TVA. Şi în acest caz, mare parte din înţelegere, respectiv 4.792.480 lei, va fi subcontractată către Geostud SRL şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.

Construcţia drumului istoric, abia din 2021

În luna august, CNAIR anunţa şi semnarea contractului de proiectare a porţiunii de drum dintre Focşani şi Bacău cu aceeaşi Consitrans SRL, în valoare de 20.123.408,52 lei, fără TVA. Pentru al patrulea tronson al drumului de mare vitează, dintre Bacău şi Paşcani, nu a fost încă anunţat proiectantul. Una peste alta, drumul cu regim de autostradă care va lega Moldova de Muntenia a adus firmei Consitrans peste 46 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro. Proiectarea drumurilor va dura 24 de luni, astfel încât construcţia efectivă a atât de mult aşteptatei şosele menite să unească cele două regiuni istorice ar trebui să înceapă în 2021.

CNAIR, principalul client

Consitrans SRL este una din firmele de casă ale CNAIR atunci când vine vorba de servicii de consultanţă, proiectare şi supervizare a construcţiilor de drumuri. Compania a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 17.867.768 lei, cu o rată de profit neobişnuit de mică, respectiv 59.404 lei. Firma are 158 de angajaţi, dar şi datorii totale de 13.609.163 lei. Consitrans a primit în perioada 2007- 2018 peste 100 de contracte cu statul, CNAIR fiind principalul client, cu sume precum 8,9 milioane de euro oferiţi în august 2007 sau 7,5 milioane de euro în iunie 2011, pentru supervizarea lucrărilor de la Autostrada Sibiu- Orăştie.

83 de milioane de euro este valoare contractelor primite de Consitrans de la stat

Alte instituţii de stat care au angajat Consitrans SRL pentru diverse servicii sunt Municipiul Bucureşti (1,5 milioane de euro în octombrie 2012), Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” (670.000 de euro în noiembrie 2012), Administraţia Bazinală de Apă Siret (528.000 de euro în octombrie 2008), MApN (318.000 euro în martie 2015) etc. În iulie 2018, Emil Boc anunţa că aceeaşi Consitrans va proiecta şi centura metropolitană a Clujului, pe baza unui contract de 13,2 milioane lei.

Proiecte năstruşnice şi dosare DNA

Consitrans SRL este controlată de Eduard Hanganu şi are un istoric recent care ar fi trebuit măcar să pună pe gânduri o CNAIR dispusă să vireze în continuare zeci de milioane în conturile firmei. Nu de alta, dar Consitrans este una vinovaţii pentru eşecul de proporţii înregistrat în cazul Autostrăzii Sibiu- Orăştie, care s-a prăbuşit la scurt timp după inaugurare, în septembrie 2015. Anchetele ulterioare efectuate de experţii CNAIR şi Corpul de Control al Ministerului Transporturilor arătau că „atât inginerul FIDIC Consitrans, cât şi inginerul FIDIC DRDP nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile prevăzute de serviciile de supervizare”.

„Firma de consultanta CONSITRANS ar fi trebuit să atragă atenţia constructorului Impregilo asupra terenului de fundaţie prin fazele determinante, prin studiile geotehnice analizate şi să nu permită aşternerea saltelei de piatră pe care a emis RNC (Raport de Neconformitate - n. r.)”, raport CNAIR asupra cauzelor prăbuşirii Autostrăzii Sibiu- Orăştie

În noiembrie 2016, ministerul a sesizat DNA cu privire la autostrada prăbuşită, în condiţiile în care construcţia s-a realizat pe baza unui studiu de fezabilitate realizat încă din 2003 tot de Consitrans. Consitrans şi Hanganu au fost călcaţi de DNA şi în 2011, într-un dosar care viza presupuse fapte de corupţie în derularea unor contracte cu CNAIR. Mai mult, aceeaşi firmă era acuzată, tot în 2015, că a proiectat un drum de munte pe câmpia dintre Craiova şi Calafat, unde a prevăzut de-a lungul DN 56 rigole adânci de un metru şi jumătate.

 

×
Subiecte în articol: Consitrans SRL