x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fitch a retrogradat ratingurile Italiei, Spaniei, Belgiei, Sloveniei şi Ciprului

Fitch a retrogradat ratingurile Italiei, Spaniei, Belgiei, Sloveniei şi Ciprului

27 Ian 2012   •   18:43
Fitch a retrogradat ratingurile Italiei, Spaniei, Belgiei, Sloveniei şi Ciprului

Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat vineri ratingurile a cinci state din zona euro, intre care Italia si Spania.

Potrivit Agerpres, care citeaza AFP si EFE, ratingul Italiei a scazut cu doua trepte, la A-, cel al Spaniei a fost redus cu doua trepte, la A, cel al Belgiei a coborat cu o treapta, la AA, cel al Sloveniei a scazut cu doua trepte, la A, iar cel al Ciprului a coborat cu o treapta, la BBB-.

Fitch pusese sub supraveghere ratingurile acestor cinci tari, ca si pe cel al Irlandei, care a fost insa confirmat la BBB+. Toate aceste ratinguri sunt insotite de o "perspectiva negativa", ceea ce inseamna ca Fitch are in vedere sa le retrogradeze din nou.

Agentia a invocat intr-un comunicat "deterioarea marcata a perspectivelor economice", intr-un moment in care tot mai multi economisti vorbesc de 2012 ca fiind un an de recesiune sau, in cel mai bun caz, de stagnare.

Din punctul de vedere al Fitch, criza din zona euro nu va fi solutionata decat atunci cand va exista o refacere economica "generalizata". Este "evident" ca noi reforme substantiale vor fi necesare pentru a asigura stabilitatea economica si financiara, inclusiv o integrare bugetara mai ampla, a adaugat agentia, care considera ca o explozie a zonei euro nu poate fi complet exclusa.

×
Subiecte în articol: zonă fitch ratingurile treaptă agenţia