x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI: Criza din zona euro a ajuns într-o fază critică!

FMI: Criza din zona euro a ajuns într-o fază critică!

22 Iun 2012   •   08:30
FMI: Criza din zona euro a ajuns într-o fază critică!

Criza din zona euro a ajuns intr-o etapa critica, iar statele membre trebuie sa-si asume un angajament ferm fata de moneda unica pentru a recastiga increderea investitorilor, potrivit unui raport al FMI, care recomanda introducerea de obligatiuni comune ca posibila solutie pentru Europa.

"In pofida masurilor extraordinare, bancile si pietele datoriilor de stat din multe parti ale zonei euro raman sub presiune acuta, ridicand semne de intrebare privind viabilitatea uniunii monetare. Conditiile economice si financiare continua sa se deterioreze. Investitorii priveaza de finantare statele membre care au cea mai mare nevoie, transferand capitalul la adapost si impingand primele de risc la noi recorduri", potrivit unui raport prezentat de FMI, citat de Bloomberg.

Sistemul monetar european are nevoie de o uniune bancara si de integrare fiscala, pentru a pune capat declinului de incredere care cuprinde regiunea, considera FMI.

"Prioritatea imediata este o actiune concreta spre formarea unei uniuni bancare in zona euro. Cadrul legislativ propus la nivelul UE pentru procese armonizate de rezolutie bancara este un prim pas necesar, insa Europa trebuie sa mearga mai departe. Trebuie stabilit la nivel regional un mecanism unic de garantare a depozitelor, pentru a rupe legaturile dintre banci si statele unde au sediul si pentru a sprijini increderea depozitorilor", recomanda FMI.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante actiuni europene a scazut cu aproape 9% din 16 martie, cand a inregistrat ultimul maxim, din cauza temerilor privind posibila iesire a Greciei din zona euro si criza din sectorul bancar spaniol.

Costurile de finantare a Spaniei au continuat sa urce joi, guvernul de la Madrid platind un randament de 4,706% pentru a plasa pe piata obligatiuni cu maturitatea la doi ani, fata de 2,069% la o licitatie similara din luna martie.

Randamentul obligatiunilor spaniole cu scadenta la 10 ani a atins luni 7,285%, cel mai ridicat nivel de la introducerea euro. Costul titlurilor similare italiene a urcat saptamana trecuta la 6,342%, maximul ultimelor cinci luni.

"Introducerea unei forme limitate de datorie comuna, cu mecanismele adecvate de siguranta la nivel guvernamental, poate reprezenta un pas intermediar spre integrare fiscala si distribuirea riscului", considera FMI.

Germania si cancelarul Angela Merkel se opun ferm ideii de obligatiuni comune la nivelul zonei euro. Solutia ar echilibra dobanzile in regiune, asigurand dobanzi mai mici statelor din sud, insa costurile de finantare ar creste semnificativ pentru tari precum Germania, Austria, Olanda sau Finlanda.

Cu o cota de 27% in capitalul varsat al Bancii Centrale Europene (BCE), Germania este principalul finantator al programelor de criza din zona euro, inclusiv al interventiilor din Grecia, Portugalia si Irlanda.

FMI considera ca masurile de politica monetara nu ar oferi solutii pe termen lung, insa scaderea inflatiei ofera BCE spatiu de manevra pentru reducerea dobanzilor si pentru "semnalarea unui angajament fata de o pozitie mai acomodanta pentru o perioada mai indelungata", noteaza FMI.

De asemenea, BCE ar trebui sa se asigure ca furnizeaza lichiditate ampla pentru bancile din intreaga zona euro, cu conditii flexibile, recomanda FMI.

Expertii Fondului considera ca, in caz de necesitate, institutia ar trebui sa ia in calcul utilizarea unor masuri neconventionale, precum relaxarea cantitativa sau reactivarea programului de interventii pe pietele obligatiunilor.

×