x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondul Proprietatea cere management performant în companiile de stat

Fondul Proprietatea cere management performant în companiile de stat

02 Aug 2020   •   19:30
Fondul Proprietatea cere management performant în companiile de stat

Fondul Proprietatea (FP) transmite că lipsa managementului performant în companiile de stat pune în pericol economia România. Compania cere Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să ia măsuri  pentru  aplicarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile la care sunt acţionare.

Societăți fără management performant

Este a doua oară în ultimele săptămâni când FP atrage atenția asupra neaplicării ordonanței pentru opt dintre societățile care fac parte din portofoliul companiei de investiții. Este vorba despre Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Naţională a Sării S.A. Salrom, C.N. Aeroporturi Bucureşti S.A., S.N. Aeroportul Timişoara - Traian Vuia S.A., C.N. Administraţia Porturilor Maritime Galaţi, C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu şi Plafar.

Peste 90% dintre numirile reprezentanţilor guvernului în Consiliile de Administraţie ale acestor companii nu sunt conforme cu regulile de guvernanţă corporativă, pentru că fie sunt stabilite politic, fie persoanelor le lipseşte experienţa profesională.

Punerea în aplicare a legislaţiei privind guvernanţa corporativă este ocolită sau încălcată în multe alte companii de stat prin: numiri ale unor persoane afiliate politic, numiri repetate ale membrilor interimari ai CA şi directoratului, amânarea pe termen nedeterminat a proceselor de selecţie pentru numirea membrilor Consiliului pentru un mandat complet de patru ani.

În câteva cazuri, membrii au aplicat la procesul de selecţie la CA din care făceau parte, ceea ce înseamnă conflicte de interese şi nerespectarea principiilor de guvernanţă corporativă.

Numirile frecvente care ignoră procedurile de selecţie adecvate au un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiilor, motivaţiei conducerii şi a angajaţilor, realizării investiţiilor planificate, relaţiilor cu sindicatele sau partenerii de afaceri. Pe termen lung, acestea blochează potenţialul financiar al companiilor şi creează instabilitate.
"Este profund dezamăgitor să vedem că numirile de persoane afiliate politic în consiliile de administraţie şi în postul de directori generali continuă să fie o practică în companiile de stat din România.

Până acum, ar fi trebuit să fie clar că inversarea acestei tendinţe s-ar traduce în beneficii economice şi sociale semnificative, de la reducerea riscurilor de fraudă şi corupţie, la îmbunătăţirea performanţelor operaţionale ale companiilor şi creşterea profitului pentru statul român, deblocând astfel potenţialul lor economic şi permiţându-le să devină cu adevărat competitive.

Nu trebuie să uităm că aceste companii sunt proprietatea tuturor românilor şi ar trebui să fie organizate şi gestionate astfel încât să-şi maximizeze profitul în interesul tuturor cetăţenilor.

Este cu atât mai dezamăgitor faptul că încălcarea principiilor guvernanţei corporative continuă în contextul în care statul are nevoie ca aceste companii să opereze la întregul lor potenţial şi să contribuie la economia locală într-o perioadă dificilă, prin locuri de muncă, impozite şi, acolo unde este posibil, dividende.", a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton, administratorul FP.

Multe dintre persoanele numite în cele opt companii sunt afiliate sau sprijinite politic, iar majoritatea candidaţilor nu au experienţă profesională sau se află în conflict de interese.

Peste 70% dintre reprezentanţii Guvernului au fost numiţi recent pentru mandate interimare, 50% pentru mandate de câte 4 luni, ceea ce prelungeşte practica de a nu organiza procese profesionale de selecţie pentru termene complete de patru ani, care ar asigura stabilitatea, transparenţa şi predictibilitatea în companie.

Măsuri urgente

FP cere autorităților să ia următoarele măsuri:

- eliminarea influenţei politice în managementul companiilor de stat şi încurajarea profesionalismului şi standardelor ridicate de etică,

- stabilirea şi respectarea unor proceduri clare de selecţie pentru consiliile de administraţie şi echipele de conducere executivă, pe termene complete de patru ani,

- stabilirea unor procese şi responsabilităţi clare în ceea ce priveşte luarea deciziilor, ceea ce va crea predictibilitate şi va creşte transparenţa în companie,

- stabilirea unor criterii de performanţă pentru organele de conducere, asigurând astfel performanţa generală a companiei, care să poată fi evaluate transparent si independent,

- implementarea unui cod de etică cu reguli clare privind conflictele de interese şi promovarea unor salarii adecvate, bazate pe performanţă şi rentabilitate pentru toţi angajaţii.

Ce spune ministrul Finanțelor

"Avem discuţii cu toate companiile. Îi asigur pe toţi românii că toate companiile de stat vor primi o notificare din partea Ministerului Finanţelor Publice pentru a respecta OUG 109.

Trebuie management profesionist, trebuie management cu mandat clar. Avem inspecţia economică şi va controla la sânge modul în care banul public este folosit.

Avem şi ANAF care se uită pe partea cealaltă. 

Îi vom notifica pe toţi că trebuie să respecte legea, Ministerul Finanţelor este cel care supervizează aplicarea 109 în economie. Îi vom notifica pe toţi că trebuie să respecte legea. În acest moment este cel mai important. Acum, mai mult ca niciodată, că trecem prin această criză, este vorba de bani publici care vor merge către anumite companii sau anumite sectoare din economie şi trebuie să vedem clar cum se vor folosi aceşti bani. Trebuie transparenţă şi profesionalism şi acest lucru se poate face doar cu management profesionist", a declarat Florin Cîțu, pe 27 iulie.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. Franklin Templeton Investments a devenit manager de investiţii şi administrator unic al Fondului în 2010.

Companie de investiţii de tip închis, a fost listată la BVB din 2011 și la Bursa din Londra în 2015.

×