x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondul Proprietatea: Hidroelectrica riscă să piardă până la un miliard de lei din cauza Ordinului 10 emis de ANRE

Fondul Proprietatea: Hidroelectrica riscă să piardă până la un miliard de lei din cauza Ordinului 10 emis de ANRE

21 Iul 2019   •   12:13
Fondul Proprietatea: Hidroelectrica riscă să piardă până la un miliard de lei din cauza Ordinului 10 emis de ANRE

Fondul Proprietatea avertizează asupra consecinţelor deosebit de grave pentru profitabilitatea Hidroelectrica şi performanţa generală a companiei care vor rezulta direct din implementarea Ordinului ANRE nr. 10/2019 cu privire la metodologia de stabilire a preţurilor şi cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate. Potrivit Ordinului 10, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie cu capital de stat, va purta povara pieţei de energie reglementate, aşadar fiind pedepsită pentru creşterea eficienţei, susţin reprezentanţii Fondului Proprietatea, într-un comunicat remis AGERPRES.

Comentând pe marginea impactului Ordinului 10 asupra companiei Hidroelectrica, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited UK, Sucursala Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: "La mai bine de şase luni de la intrarea sa în vigoare, OUG 114, împreună cu Ordinul 10, adoptat ulterior de ANRE, continuă să facă ravagii pe piaţa de energie a României, introducând distorsiuni severe în special pe piaţa de electricitate. Cel mai semnificativ impact este absorbit de companii precum Hidroelectrica, care a depus eforturi imense în ultimii ani să îşi îmbunătăţească eficienţa, cât şi performanţa operaţională şi financiară".

"Lipsa de claritate creată de aceste regulamente nedorite au adus Hidroelectrica în situaţia în care îi este imposibil să implementeze strategia de business aprobată de acţionarii săi şi îi creşte riscul de a suferi, din nou, pierderi precum cele din vremurile "băieţilor deştepţi". Dacă ANRE decide să oblige compania să vândă la preţ reglementat cantitatea maximă de energie, 65% din producţia sa, compania ar avea de pierdut nu mai puţin de un miliard de lei. În timp ce beneficiile pentru populaţie rămân nesemnificative, este evident că pierderile celei mai profitabile companie de stat, Hidroelectrica, vor fi pierderile fiecărui român. Această nesiguranţă are consecinţe grave nu doar pentru performanţa companiei, dar şi pentru buna funcţionare a pieţei angro de energie electrică locale", avertizează Johan Meyer.

Ordinul 10, emis de ANRE la 1 februarie 2019, a determinat producătorul de electricitate Hidroelectrica să supună votului acţionarilor, în Adunarea Generală a Acţionarilor programată pentru 23 iulie 2019, suspendarea strategiei sale de tranzacţionare a energiei electrice, adoptată anterior, câtă vreme Ordinul 10 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (ale cărei prevederi sunt implementate prin Ordinul 10) sunt în vigoare, şi să reducă până la cel mult 35% din producţia estimată pentru anul viitor cantitatea de energie electrică care poate fi contractat cu un an în avans pe pieţele de electricitate centralizate administrate de către OPCOM, se arată în comunicat.

Decizia propusă a fost considerată necesară de către managementul companiei, deoarece Ordinul 10 este neclar cu privire la cantitatea exactă de energie electrică pe care Hidroelectrica ar putea fi obligată de către ANRE să o vândă pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 - 28 februarie 2022. Documentul specifică numai cantitatea de până la 65% din producţia estimată pentru anul viitor care ar putea fi solicitată companiei, într-o manieră arbitrară, pentru a fi vândută la preţuri reglementate, cu o marjă de profit de numai 5%. Până în prezent, ANRE nu a adus clarificări cu privire la volumele de energie electrică pe care Hidroelectrica şi alte companii afectate sunt obligate să le livreze la preţ reglementat pentru respectiva perioadă, lăsându-le astfel într-o stare prelungită de incertitudine. Un răspuns al ANRE la solicitarea Hidroelectrica, transmisă în mai 2019, privind o estimare a cantităţii de energie electrică care va fi atribuită de ANRE companiei pe contracte reglementate la preţuri reglementate, nu a adus niciun fel de clarificări, susţine Fondul Proprietatea.

Instituţia precizează că deşi ANRE nu a specificat până acum cantitatea de energie pe care Hidroelectrica trebuie să o rezerve pentru piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 - 28 februarie 2022, există riscuri grave cărora compania este nevoită să le facă faţă, dacă nu va reuşi să livreze cantitatea solicitată: o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a anului anterior pentru nelivrarea către furnizorii de ultimă instanţă a cantităţii de energie pentru consumatorii casnici care beneficiază de preţuri reglementate. Pe baza venitului estimat pentru 2019, de 3.5 miliarde lei, o astfel de amendă s-ar ridica la 350 milioane lei.

De asemenea, consideră Fondul Proprietatea, există un risc hidrologic. În caz că ar fi obligată să vândă 65% din producţia estimată pe piaţa reglementată, şi în situaţia în care nu ar fi în măsură să producă respectiva cantitate din cauza situaţiei hidrologice, Hidroelectrica va fi nevoită să achiziţioneze energiei mai scumpă de pe piaţa concurenţială, apoi să o vândă la un preţ mai mic, pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale de pe piaţa reglementată.

În plus, Hidroelectrica se confruntă cu o potenţială pierdere de venituri. Ca rezultat direct al OUG 114 şi Ordinului 10, Hidroelectrica nu va fi capabilă să ofere o cantitate suficientă de energie pe pieţele concurenţiale administrate de OPCOM, deşi se constată o tendinţă de creştere a preţului pe aceste pieţe. Prin urmare, Hidroelectica va fi pe nedrept privată de potenţiale venituri, susţine Fondul Proprietatea.

Fondul Proprietatea a subliniat şi în trecut potenţialul Ordinului 10 de a crea dezechilibre severe pe piaţa de energie a României şi solicită, din nou, Guvernului şi autorităţii de reglementare ANRE să organizeze consultări cuprinzătoare cu stakeholderii industriei, pentru a evita multiplicarea consecinţelor dureroase pentru Hidroelectrica, întrucât acestea vor avea un efect de domino asupra pieţei de energie, bugetului de stat şi percepţiei investitorilor faţă de România, se arată în comunicat.

Statul român deţine, prin Ministerul Energiei, 80% din acţiunile companiei, iar restul de 20% aparţin Fondului Proprietatea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: hidroelectrica Fondul Proprietatea