x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fonduri europene prin PNDR

Fonduri europene prin PNDR

de Diana Rucinschi    |    18 Sep 2008   •   00:00

205 milioane de euro pentru microîntreprinderi şi turism



205 milioane de euro pentru microîntreprinderi şi turism

Prima sesiune pentru accesarea de fonduri europene pentru crearea de microîntreprinderi şi activităţi turistice se lansează azi. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că sesiunea se va desfăşura între 18 septembrie şi 30 octombrie, proiectele depuse în această perioadă vizînd doar măsura de sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi cea pentru încurajarea activităţilor turistice. Pentru prima direcţie au fost alocaţi 95,85 milioane de euro, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect fiind de 200.000 de euro.
Bani pentru turism. Pentru măsura de încurajare a activităţilor turistice a fost alocată o sumă totală de 108,84 milioane de euro, un proiect putînd beneficia de maximum 200.000 de euro. Din suma totală de 108,84 milioane de euro, 70,74 milioane de euro vor merge către investitorii care construiesc, modernizează, extind şi utilează structurile de primire turistice cu pînă la 15 camere, 18,5 milioane de euro vor fi destinaţi pentru investiţii private în infrastructură turistică (amenajări de ştranduri şi piscine, achiziţionare de mijloace de transport tradiţionale pentru plimbări, trasee pentru echitaţie, rafting şi altele), în timp ce 3,26 milioane de euro vor viza elaborarea de materiale promoţionale precum broşuri de prezentare sau panouri de informare. Cei care doresc să investească în crearea de centre locale de informare în vederea promovării zonei turistice, în sisteme electronice locale de rezervare pentru structurile de primire turistice, în amenajarea marcajelor şi refugiilor turistice, în refacerea vechilor trasee de cale ferată sau înfiinţarea unor drumuri tematice (“drumul vinului”, “al olăritului”, “cioplitorilor în lemn”) vor avea la dispoziţie 16,32 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: economic milioane turistice