x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Frăţia turnătorilor, contract cu statul prin preţ de dumping

Frăţia turnătorilor, contract cu statul prin preţ de dumping

de Cristian Anton    |    11 Noi 2016   •   19:00
Frăţia turnătorilor, contract cu statul prin preţ de dumping
Sursa foto: Simion MECHNO / AGERPRES FOTO

Claudiu Florică, mituitorul şi denunţătorul din Dosarul Microsoft, s-a aliat cu Gabriel Mardarasevici, turnătorul fostului primar din Iaşi, Gheorghe Nichita, pentru a câştiga contracte cu statul. Şi au reuşit, după ce au venit cu un preţ de dumping, de trei ori mai mic decât valoarea estimată a contractului. Până nu de mult, legea achiziţiilor publice obliga autorităţile contractante să respingă ofertele cu o valoare mai mică de 80% decât preţul estimat.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a atribuit pe 02.11.2016 un contract „având ca obiect livrarea unui Sistem de analiză (parametrizată) a indicatorilor de utilizare a sistemului informatic (cod CPV: 48463000-1), inclusiv prestarea serviciilor aferente”. Contractul a fost oferit în urma unei licitaţii la care s-au înscris, iniţial, opt competitori, din care cinci au rămas în cursă până la final. Foarte interesant este aici următorul element: oferta declarată câştigătoare de către ANCOM este de trei ori mai mică decât valoare estimată a contractului. Astfel, deşi autoritatea calculase la 1.112.500 lei lei, fără TVA, valoarea softului pe care voia să-l cumpere, pe baza preţurilor pieţei, în cele din urmă a considerat că va avea parte de aceeaşi calitate la doar 390.000 lei. Întâmplător sau nu, firma care a convins ANCOM că poate livra un produs la un preţ de trei ori sub cel al pieţei este Synotech Global Services România SRL. Firmă deţinută de celebrul Claudiu Florică, mituitorul din mega dosarul Microsoft.

Şpaga recunocută, iertată şi răsplătită

Povestea devine şi mai frumoasă dacă urmărim traseul licitaţiei ANCOM. Iniţial, în cursă s-au înscris următoarele firme: Power Net Consulting SRL, cu Optimun Desk SRL terţ susţinător; Logic Computer SRL; Synotech Global Services România SRL, cu Focality SRL terţ susţinător; asocierea Safetech Innovations SRL- Digital Data Services SRL; asocierea Transcedence Systems Group SRL- Master Technology SRL; S&T România SRL; Master Technology SRL; Sofline Corporate SolutionS SRL. Ultimele trei s-au retars pe parcurs, iar câştigătoare a fost desemnată Synotech Global Services România SRL, cu terţ susţinător Focality SRL din Iaşi.

Synotech Global Services România SRL a câştigat numai în ultimul an contracte de trei milioane de lei cu statul, inclusiv de la Ministerul Justiţiei. De-a lungul timpului, Claudiu Florică a încasat circa 30 de milioane de euro din bani publici.

Iar dacă despre Synotech se ştie că este deţinută de Claudiu Florică, mituitorul din Dosarul Microsoft, e de-a dreptul amuzant să vedem cine stă în spatele Focality SRL. Vorbim despre fosta Radix Communications SRL, controlată de Gabriel Mardarasevici, cel care şi-a turnat propriul naş, pe Gheorghe Nichita, în dosarul de corupţie al fostului primar din Iaşi. Şi Florică, şi Mardarasevici, au dat şpagă, au câştigat bani publici care le-au rămas în conturi, i-au turnat pe cei pe care i-au mituit şi au scăpat astfel de orice răspundere penală, iar acum continuă să câştige contracte cu statul.

Legea permite achiziţii ciudate

Câştigarea unui contract public cu o ofertă de trei ori mai mică decât valoarea estimată iniţial reprezintă o ciudăţenie în sine. Până în iunie 2016, legea achiziţiilor publice obliga autorităţilor contractante să respingă ofertele mai mici de 80% din preţul estimat, considerându-le neobişnuit de scăzute. Noua lege a eliminat acest prag, introducând în schimb o serie extrem de stufoasă de proceduri prin care autorităţile să se convingă asupra capacităţii reale a ofertantului de a susţine preţuri neobişnuit de mici. Iar Florică & Mardarasevici au reuşit să-şi demoleze competitorii şi să demonstreze ANCOM că pot oferi la 390.000 lei un produs de aceeaşi calitate ca unul de peste 1,1 milioane lei. Cât despre Synotech Global Services România SRL, aceasta a raportat pentru ultimul an afaceri de 25,7 milioane lei şi un profit net de peste 580.000 lei, cu 56 de angajaţi, dar şi datorii de peste 10 milioane de lei.

 

Claudiu Florică este personajul cheie al Dosarului Microsoft, în care mai mulți foști demnitari sunt acuzați că au luat șpăgi în valoare totală de 60 milioane de euro. Afaceristul a fost complet exonerat de orice vinovăţie, de către DNA, după ce a turnat personaje precum Elena Udrea, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Nicolae Dumitru, Gheorghe Ştefan etc.

×