x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Functionarii publici vor avea dosare profesionale

Functionarii publici vor avea dosare profesionale

02 Feb 2004   •   00:00

Cartile de munca ale functionarilor publici din Romania vor fi inlocuite cu dosare profesionale - oglinda carierei, dar si a averii acestora.

Prevederi Potrivit unui proiect de hotarare de guvern, conducatorii institutiilor statului vor fi obligati sa intocmeasca pentru fiecare dintre angajatii lor, fie ca sunt ministri sau contopisti, un dosar profesional. Acesta va contine toate actele si documentele care evidentiaza cariera functionarului public, de la nasterea raporturilor de serviciu pana la incetarea acestora. Pe langa banalele copii dupa buletin, acte de stare civila, de studii, adeverinta medicala sau cazier, la dosar se vor regasi o declaratie pe propria raspundere a titularului dosarului cum ca nu a facut politie politica, declaratia de avere si declaratia de interese. In plus, dosarul profesional va contine toate actele care atesta modificarile salariale ale angajatului, schimbarea functiei, suspendarile din functie pe care le-a primit acesta, cererile de concediu pe care acesta le-a depus in ultimii trei ani si raportul de evaluare pentru ultimii cinci ani. Proiectul de hotarare mai prevede ca functionarul public are la dispozitie cinci zile sa anunte serviciul de resurse umane daca se casatoreste, divorteaza sau isi schimba domiciliul.

Lipsa dosarului aduce amenzi mari Dosarul profesional trebuie intocmit in termen de 10 zile de la intrarea in bransa functionarilor publici. Autoritatile si institutiile publice vor fi obligate sa actualizeze dosarele profesionale ale angajatilor lor in conformitate cu prevederile acestei hotarari, altfel vor fi amendate cu 5.000.000 - 30.000.000 de lei. Orice functionar va avea dreptul sa-si vada dosarul, iar la cerere poate obtine copii dupa documentele cuprinse in acesta.

×
Subiecte în articol: economic