x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie GAZE - Romgaz suflă South Stream bulgarilor

GAZE - Romgaz suflă South Stream bulgarilor

21 Oct 2008   •   00:00

România ar putea face o surpriză Bulgariei prin construirea South Stream pe teritoriul ţării noastre.



România ar putea face o surpriză Bulgariei prin construirea South Stream pe teritoriul ţării noastre.

 Autorităţile de la Moscova împreună cu oficiali ai Gazprom s-au interesat care sunt reglementările legale pe care ar trebui să le urmărească în cazul construirii unui gazoduct în România. "Gazprom a discutat cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei cu privire la obligaţiile legislative ce urmează a fi respectate în cazul construirii unui Gazoduct. Acest lucru nu se poate face decât în cazul în care au o variantă pentru construirea gazoductului South Stream prin România, deoarece dacă se respecta proiectul anunţat iniţial conducta care subtraversa Marea Neagră ar fi trebuit să ajungă în Bulgaria", ne-au precizat surse guvernamentale.

Informaţia a fost transmisă şi de presa rusă. "Grupul rus Gazprom ia în considerare posibilitatea de a include România în proiectul South Stream, pentru a înlocui Bulgaria, stat care creează dificultăţi şi întârzie astfel construcţia gazoductului, potrivit cotidianului Kommersant.

Problemele cu Bulgaria au fost unul dintre motivele unor discuţii purtate vineri de şeful Gazprom, Alexei Miller, cu ambasadorul bulgar în Rusia, cu Ioan Rusu, directorul general al Transgaz Mediaş, operatorul reţelei de gazoducte din România, şi cu Francisc Toth, directorul general al companiei de stat Romgaz, au declarat surse apropiate întâlnirii. "Bulgaria insistă ca statul să deţină dreptul de posesie asupra tronsonului bulgar al conductei, în timp ce Gazprom vrea ca acesta să rămână proprietatea Rusiei", se arată în articolul din publicaţia rusă.

Atuurile Romgaz

Compania românească are deja de mai mulţi ani un proiect de construire a unui depozit de gaze naturale la Roman Mărgineni, din judeţul Neamţ. Acest depozit ar trebui să aibă o capacitate de înmagazinare de 600 de milioane de metri cubi într-o primă etapă, urmând ca în faza finală să ajungă la 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Pe lângă depozitul de la Roman, foarte tentant pentru ruşi este şi depozitul de la Gherceşti de lângă Craiova, unde Romgaz investeşte în majorarea capacităţii de înmagazinare, astfel încât să ajungă să stocheze de cinci ori mai multe gaze naturale, până la 750 milioane metri cubi. Pe lângă acesta, Romgaz are în strategia sa de înmagazinare subterană a gazelor dublarea capacităţii depozitului Sărmăşel de la 700 milioane metri cubi până la 1,5 miliarde mc în 2013. Sursele citate au precizat că nu este neapărat necesar ca Romgaz să deţină majoritatea pachetului de acţiuni, dar să fie operatorul depozitului, ceea ce i-ar aduce venituri foarte mari. "Companiile Romgaz şi Transgaz ar putea avea 20% din acţiuni şi totuşi să câştige foarte bine pentru că sunt operatori şi în plus ar avea şi o cotă parte din profit. Mai mult, companiile nu ar fi nevoite să realizeze investiţii foarte mari, deoarece acestea vor fi suportate de investitorii străini", au mai spus sursele. Romgaz este cel mai mare operator al capacităţilor de depozitare din România, iar Transgaz este operatorul sistemului naţional de transport al gazelor. Romgaz a discutat la Moscova semnarea unui contract direct de furnizare de gaze, ceea ce ar aduce o ieftinire a gazelor cu maximum 10%. În prezent, preţul gazelor de import este de 540 de dolari pe mia de metri cubi.

×
Subiecte în articol: economic romgaz south stream