x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul a aprobat bugetul pe 2005

Guvernul a aprobat bugetul pe 2005

15 Oct 2004   •   00:00

Guvernul a aprobat ieri proiectul de buget pentru anul 2005, veniturile estimate fiind de 815.829,9 miliarde de lei, in timp ce cuantumul cheltuielilor este de 855.851,0 miliarde de lei.

Ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, a prezentat principalii indicatori macroeconomici ce caracterizeaza bugetul anului 2005, insistand asupra deficitului bugetar care va avea o pondere de 1,5% din PIB. In plus, cresterea economica estimata pentru anul urmator este de 5,3%, comparativ cu 7,6% estimata pana la finele anului in curs, tinta de inflatie a fost stabilita la 7% iar contul curent va avea o pondere de 5,5% din PIB. Bugetul a fost fundamentat pe un curs al dolarului de 35.150 lei, iar cel al monedei euro de 42.550 de lei.

Tanasescu a mai percizat ca arieratele vor scadea in cursul anului 2005, ponderea lor din PIB fiind estimata la 6%-7%. In ceea ce priveste rata somajului, ministrul a precizat ca aceasta va scadea pana la 6,7%, anul viitor numarul persoanelor neincadrate in munca fiind estimat la 600.000 de persoane, comparativ cu 620.000 in 2004. Impozitul pe salarii va scadea si el de la 18% la 14% iar pensiile cu valoarea de pana la 9 milioane de lei nu vor fi supuse impozitarii. Salariul minim pe economie va creste anul viitor cu 11%, pana la 3,1 milioane lei.

BUGETE. Bugetele ministerelor vor fi urmatoarele: MapN 60.000 de miliarde (in crestere cu 21% fata de 2004), Ministerul de Externe 3.358 de miliarde (+ 9,5%), Ministerul Administratiei si Internelor 46.216 de miliarde (+28%), Ministerul Muncii 53.000 de miliarde (+16%), Ministerul Agriculturii 43.800 miliarde (+5%), Ministerul Mediului 8.200 miliarde (+56%), Ministerul Educatiei si Cercetarii 48.000 (+29%), Ministerul Sanatatii 18.000 miliarde de lei (+20%), Ministerul Public 2.794,6 miliarde (+28%). Autoritatea Nationala de Control peste 2.500 de miliarde (+16%) si Serviciile Speciale (SRI, SIE, STS ) 13.230,6 miliarde de lei. Parchetul National Anticoruptie va avea un buget de 632,9 miliarde de lei, mai mare cu 13% fata de anul in curs. (Silviu Sergiu)

×
Subiecte în articol: economic miliarde ministerul