x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul lansează programul panouri fotovoltaice gratuite

Guvernul lansează programul panouri fotovoltaice gratuite

30 Mai 2019   •   09:58
 Guvernul lansează programul panouri fotovoltaice gratuite

A fost aprobată varianta finală a Ghidului aferent apelului de proiecte din cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. Din totalul alocării financiare de peste 107 milioane de euro, 93,15 milioane de euro vor fi asigurați prin  Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și 14.246.471 euro prin bugetul de stat.

Beneficiarii acestui program, care va fi derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu, vor fi persoanele fizice din mediul urban și rural, care dețin dosare aprobate și care vor încheia un contract cu AFM, în vederea obținerii finanțării nerambursabile. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic – aplicația MY SMIS. Depunerea proiectelor se va face începând cu data de 14 iunie 2019, ora 10.00, iar cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 14 septembrie 2019, ora 10.00.  

×
Subiecte în articol: investiţie