x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul scoate energeticienii pe bursă

Guvernul scoate energeticienii pe bursă

22 Iul 2010   •   00:00

Guvernul intenţionează să vândă la bursă câte 15% din acţiunile ope­ratorului sistemului naţional de transport al electricităţii Transelectrica (TEL), transportatorului de gaze Trans­gaz Mediaş (TGN) şi produ­că­torului de gaze Romgaz Mediaş, la care va derula o ofertă publică secundară iniţială. La Transelectrica, sta­tul deţine prin intermediul Ministe­ru­lui Econo­miei un pachet reprezen­tând 73,68% din acţiuni, iar la Trans­gaz contro­lează 73,51% din titluri, am­bele companii fiind deja listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Pe lista pregătită de Guvern a fost in­clusă şi compania Romgaz, unde statul deţine 85,01% din acţiuni.
Un pachet de 12,81% din capitalul Transelectrica este tranzacţiona­bil la BVB, iar valoarea de piaţă a com­paniei, la cotaţia de miercuri, este de 1,2 miliarde de lei. În cazul Trans­gaz, la bursă sunt listate 11,5% din acţiuni, iar capitalizarea companiei este de 2,64 miliarde de lei.

Pentru realizarea şi monitorizarea procesului de vânzare de acţiuni se vor constitui două comisii, una pentru coordonarea procesului, iar a doua pentru pregătirea, urmărirea şi selectarea intermediarului.
Comisia pentru coordonarea procesului va fi alcătuită din ministrul Economiei, în calitate de preşedinte, ministrul Finanţelor, un secretar de stat din aparatul premierului, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi un secretar de stat numit de ministrul Economiei.

Statul se aş­teaptă să obţină 219,9 milioane de lei din vânzarea a 15% din acţiunile Transelectrica, 440,2 mi­lioane de lei din cedarea unui pa­chet similar la Transgaz şi 57,4 mili­oa­ne de lei din pachetul de la Romgaz.

×
Subiecte în articol: special observator economic