x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hartile asteapta banii Bancii Mondiale

Hartile asteapta banii Bancii Mondiale

30 Oct 2004   •   00:00

Numeroase edituri autohtone realizeaza atlase si harti geografice. Desi concurenta nu e deloc de ignorat, piata de profil inca este slab dezvoltata.

GABRIEL PREDA

ASTEPTARE. Pana vin banii de la Banca Mondiala, ne descurcam cu recuzita pe care o avem la indemana
Din punct de vedere al calitatii, hartile facute de Amco Press, lider pe piata de profil, pot fi comparate cu cele din tarile europene. In vederea aderarii din 2007 la UE, firma a inceput diversificarea produselor, care vor avea menirea de a face cunoscuta Romania in afara prin exportarea de materiale cartografice. Editura are o gama diversificata de harti rutiere, planuri de orase, harti turistice, harti de perete, ghiduri si atlase, precum si harti personalizate pentru campaniile publicitare ale unor companii cunoscute.

INTERES SCAZUT. Conform spuselor lui Bradut Batali, Marketing Coordinator la Amco Press, problemele in acest sector apar din cauza faptului ca nu exista interes in dezvoltarea unor colaborari intre edituri si unele institutii de stat, Ministerul Educatiei si Cercetarii, spre exemplu, iar scolile nu au suficiente fonduri pentru achizitionarea de material didactic auxiliar. O alta problema vine din partea agentiilor de turism, ale caror solicitari catre editurile producatoare de harti sunt aproape inexistente. Cu toate acestea, pe piata de profil, cererea este mai mare decat oferta. Amco Press produce anual, spre exemplu, peste 500.000 exemplare, insemnand productia de serie, la care se adauga hartile personalizate.

AJUTOR. Cunoscand posibilitatile limitate ale bugetelor de care dispun autoritatile locale, responsabile cu finantarea unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, Guvernul Romaniei a contractat un imprumut de la Banca Mondiala (BM) in valoare de 60 milioane dolari pentru realizarea proiectului de reabilitare a invatamantului in mediul rural. O parte din acest credit, aproximativ 14 milioane dolari, va fi utilizata pentru dotarea cu material didactic, intre care harti si atlase, a scolilor din mediul rural. Achizitionarea acestora urmeaza sa se faca in conformitate cu regulile si procedurile impuse de BM. In anul 2004, pachetul cu rechizite pentru clasele V-VII, acordate gratuit de Guvernul Romaniei elevilor care provin din familii cu venituri reduse, cuprinde si un atlas scolar.

PRETURI. In privinta accesibilitatii de cumparare a materialelor cartografice, editurile produc harti de mai multe dimensiuni, care duc la practicarea unor costuri nu foarte ridicate. Astfel, preturile variaza de la 50.000 lei, pentru hartile de dimensiuni mai mici, pliate, de categoria celor rutiere, a planurilor de orase, si pana la peste un milion de lei, pentru cele geografice, mari, de perete, laminate. Hartile laminate costa aproape dublul celor tiparite doar pe hartie, dar aceasta procedura ridica nivelul calitativ si de pastrare al acestora. Modalitatea de cumparare a hartilor este simpla, editurile asigurand o buna piata de desfacere. Astfel, ele pot fi gasite in librarii, chioscuri de ziare, benzinarii.

CRITERII. Silviu Sandulescu, director marketing la Editura Niculescu, este multumit de evolutia pietei. Editura se axeaza pe hartile de mici dimensiuni, turistice si rutiere, care sunt distribuite in librarii, aeroporturi si benzinarii. Nefiind o editura specializata pe producerea de harti, pentru a face fata concurentei, exista posibilitatea extinderii acestui sector. Hartile sunt gandite dupa mai multe criterii. In primul rand, se face o evaluare a gradului de cautare, apoi se trece la productia de serie a unui anumit sortiment. Un alt criteriu in realizarea materialelor cartografice este acela al celor mai vizitate zone de pe glob. Hartile turistice descriu oferta propusa de agentiile de turism, reflectand cerintele turistilor. Parteneriatul cu firma germana Huber, care dureaza de patru ani, este de natura sa impuna un standard cat mai ridicat de calitate. Firma germana are o lunga traditie in domeniu si vine cu o experienta solida in spate. Aceasta colaborare se realizeaza prin imbinarea elementelor germane cu logistica pusa la dispozitie partenerului roman.

STANDARDE. O harta trebuie sa fie cat mai completa si sa prezinte lucrurile cat mai real cu putinta. Pentru aceasta, Amco Press a stabilit o colaborare cu Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti. Standardele calitative ale unei harti sunt date de acuratetea informatiilor, de tiparire, de hartia pe care se face tiparirea. Referitor la acuratetea informatiilor, la schimbarile teritoriale de care se tine cont, istoria hartilor a cunoscut o anumita evolutie, prezentata de Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi.

MUZEUL

Inaugurat la data de 4 aprilie 2003, Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi este singurul in Europa si ofera vizitatorilor harti unicat facute manual, gravuri din lemn, arama, planuri de orase, vederi. Cele mai valoroase piese sunt hartile originale editate in secolul al XVI-lea, aparute in Cosmografia lui Sebastian Munster in 52 de editii intre 1545-1588. Acestea reprezinta o prelucrare a scrierilor lui Ptolemeu din perioada secolului I, al II-lea era noastra. O alta lucrare importanta adapostita de muzeu este o reproducere a hartii lui Pirireis, aparuta in anul 1517. Muzeul gazduieste de asemenea prima harta a celor doua principate unite dupa instaurarea domniei lui Cuza. Harta este facuta in 1864 de catre Anton Partenie Antoniu.
×
Subiecte în articol: economic hărţi hartile