x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Henri Coanda se muta in Voluntari

Henri Coanda se muta in Voluntari

06 Apr 2005   •   00:00

In maximum doua saptamani vor demara lucrarile de constructie la locuintele din cartierul Henri Coanda, care se afla pe terenul care apartine de orasul Voluntari, unde exista autorizatie de constructie.



  • de IOHANNA ONACA PURDEA

  • SOLUTIE. Borbely sustine ca proprietarii din sectorul 1 se pot transfera in Voluntari
    Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va da posibilitatea celor aproximativ 100 de persoane care au deja contracte de construire pe loturi din Sectorul 1 sa isi aleaga unul dintre cele 100 de loturi ramase necontractate de pe jumatatea de cartier aflata pe teritoriul orasului Voluntari. Pentru loturile aflate pe teritoriul Sectorului 1, nu a fost eliberata autorizatie de constructie pentru ca nu a fost clarificata situatia juridica a acestora si mai exista inca cereri de retrocedare nesolutionate, a explicat Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului.

    COSTURI RIDICATE. Valoarea totala a proiectului Henri Coanda este de 92 milioane de euro, iar utilitatile se ridica la 128 milioane de euro, ceea ce este mult, a explicat Borbely. Pentru a lamuri aceste aspecte, s-a instituit un nou control la ANL. "Acest proiect a fost prost conceput, a avut un management prost si a constituit prilej de afirmatii electorale. Noi vrem sa terminam acest proiect in conditii bune, dar nu ne putem asuma raspunderea pe toate deciziile proaste luate de fosta guvernare", a afirmat Borbely.

    IN CIFRE. Lucrarile de constructie in cartierul bucurestean au fost sistate in lipsa autorizatiei, care trebuia eliberata de Primaria Sectorului 1. In noiembrie anul trecut, in urma unei cereri de retrocedare, 2,5 hectare de teren aflate in perimetrul cartierului au revenit proprietarului, creandu-se astfel un precedent si pentru alte persoane care revendica terenuri in zona. In prezent, 19 case aflate pe teritoriul orasului Voluntari au fundatia construita. Potrivit proiectului, in aceasta parte a cartierului ar trebui ridicate 590 de case, din care, pana in prezent, pentru 490 exista contracte de mandat. In total, pentru tot cartierul au fost incheiate 1.000 de contracte de mandat si peste 500 de contracte de construire. Primele locuinte vor trebui sa fie gata in maximum doi ani de la inceperea lucrarilor.

    ×
    Subiecte în articol: economic