x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica a reziliat contractele cu SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov

Hidroelectrica a reziliat contractele cu SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov

de Mediafax    |    29 Dec 2011   •   10:08

Hidroelectrica a reziliat contractele directe de vanzare a energiei pe care le avea cu SNLO, Salrom si CLMB Patinoar Brasov, iar compania Luxten Lightning a renuntat la acord "din motive de imagine", au declarat pentru Mediafax surse din compania de stat.

SNLO, Salrom si CLMB Patinoar Brasov cumparau cantitati mici de energie, la preturi printre cele mai ridicate practicate de Hidroelctrica la contractele bilaterale. Chiar si asa, preturile sunt de aproape doua ori mai mici comparativ cu tarifele obtinute pe bursa OPCOM.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a transmis joi presei un raport de activitate pentru anul 2011 in care arara ca Hidroelectrica a reziliat patru contracte.

"In urma discutiilor cu reprezentantii FMI, la jumatatea lunii decembrie am dispus trimiterea de notificari de reziliere a contractelor la primul termen posibil catre toti beneficiarii de contracte bilaterale. Patru dintre acestea au fost reziliate", arata Ariton, fara sa ofere detalii.

Ministrul Economiei spune, in raport, ca "una dintre principalele preocupari in domeniul energetic" a fost identificarea unor solutii pentru rezilierea sau renegocierea contractelor bilaterale ale Hidroelectrica.

Compania a fost afectata masiv de seceta din a doua parte a anului, fiind obligata, la sfarsitul lunii septembrie, sa activeze clauza de forta majora, care i-a permis sa reduca livrarile de energie pentru toate contractele.

"Ca urmare a secetei prelungite, in luna septembrie am dispus instituirea situatiei de forta majora, ceea ce a permis companiei sa livreze exact atata energie cat a produs. In paralel, am trimis documentatia la Directia Generala Competitivitate a Comisie Europene in vederea identificarii consolidarii unei solutii juridice pentru rezilierea tuturor contractelor", potrivit lui Ariton.

Hidroelectrica a notificat in urma cu doua saptamani toti beneficiarii de contracte directe ca are intentia sa rezilieze acordurile "la primul termen posibil". Astfel de contracte directe au fost incheiate de Hidroelectrica incepand din anii 2.000, iar jumatate dintre acorduri au fost preluingite pana in 2018.

Printre companiile care au contracte directe de cumparare a electricitatii de la Hidroelectrica se numara producatorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai are consumator de energie din tara, Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries (fosta Buzzman Industries).

In 2006, Ministerul Economiei a anuntat ca intentioneaza sa faca publice prevederile acordurilor bilaterale incheiate de Hidroelectrica, insa firmele care cumparau energia s-au opus si contractele au ramas confidentiale. Trei ani mai tarziu, presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa prezinte public modul in care se vinde energia si sa indrepte eventualele abuzuri sau ilegalitati, dar si aceasta initiativa a ramas fara rezultat.

In cele din urma, la jumatatea acestui an, informatii din aceste acorduri bilaterale, precum preturile de vanzare, au fost facute publice de Fondul Proprietatea, actionar minoritar in cel mai importante companii energetice de stat.

Presedintele Traian Basescu a declarat, la inceputul lunii decembrie, ca, in calitate de sef de stat, nu a reusit sa puna capat "povestii celebrilor baieti destepti" din energie, dar a apreciat ca Romania va primi un sprijin consistent de la Bruxelles pentru rezolvarea acesteia.

La randul sau, premierul Emil Boc a afirmat ca Guvernul incearca sa aduca de partea statului cat mai mult din contractele incheiate de "baietii destepti pentru baieti destepti", dar a aratat in acelasi timp ca intelegerile la Hidroelectrica au fost prelungite de fostul ministru PDL al Economiei Adriean Videanu doar pentru a "minimiza" pierderile.

In luna noiembrie, Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, care controleza un pachet de 19,94% din capitalul social al Hidrolectrica, a actionat in instanta patru membri ai Consiliului de Administratie al companiei, considerand ca acestia au prejudiciat societatea prin aprobarea unui contract de furnizare a energiei catre ArcelorMittal Galati la un pret mai mic decat pretul pietei.

Actiunea in instanta a fost formulata dupa ce vicepresedintele Comisiei Europene Joaquin Almunia, a declarat la Bucuresti ca la nivelul CE sunt analizate contractele incheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galati si Alro Slatina, dar si cu unii distribuitori de energie cu amanuntul, pe motiv ca acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pietei.

Hidroelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei.

×