x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hobby de mii de euro

Hobby de mii de euro

de Catalin Budescu    |    25 Noi 2005   •   00:00
Hobby de mii de euro

O data cu cresterea fara precedent a vanzarilor de automobile pe piata romaneasca, companiile de tuning auto, care pana ieri se numarau pe degetele de la o mana, au cunoscut o adevarata explozie.

Indiferent daca vorbim despre modificarile externe sau interne ale masinii, caci tuningul asta presupune - modificarea unui automobil de serie - firmele romanesti au inceput sa castige bani din ce in ce mai frumosi de pe urma doritorilor de astfel de schimbari. Astfel, acestea s-au specializat pe diferite segmente ale tuningului, ca resoftarea chipului sau chiptuning, care presupune, cu ajutorul unui soft special, rescrierea informatiei existente pe chipul de fabrica al masinii cu scopul maririi puterii automobilului, vanzarea de jante de aliaj, kituri exterioare, sisteme de usi lambo-doors, neoane under car kit, viniluri, autocolante, sisteme xenon, oglinzi retrovizoare si tobe sport etc. pentru tuningul exterior - caroserie, langa acestea au aparut si vanzarea de turbine, intercoolere, pop-off, blow-off valve, sisteme de admisie directa, evacuare sport inox, axe cu came, pistoane, placute de frane, discuri ventilate, ambreaje sport pentru tuningul de motor.

SUPER SISTEME AUDIO. De asemenea, o alta activitate a acestor firme presupune si oferirea spre vanzare de sisteme audio de inalta calitate (Clarion, Pioneer, Ground Zero, Mac audio, Dls, Phase, Helix, Jl, ) si in special sisteme de sunet dedicate competitiilor audio, dvd, monitoare, sisteme coaxiale de difuzoare, bass, tuburi de bass, amplificatoare, tv tunner, antene interioare si exterioare, modulatoare fm. La acestea se adauga elementele de tuning intern ca scaune sport, ceasuri de bord, turometre, centuri, capete de schimbatoare sport, volane sport, neoane, sisteme parking, decoruri interioare de inox etc. Un sistem audio de inalta fidelitate, de exemplu, poate ajunge si la peste 5.000 de euro, iar doritorii nu sunt deloc putini.

CAR PAINTING. Mai nou au aparut pe piata si firme specializate de car painting cu aerograful. Varietatea si multitudinea acestor companii in Romania si faptul ca pasionatii de tuning sunt din ce in ce mai multi fac ca afacerile firmelor specilizate pe acest segment sa cunoasca o amploare fara precedent. Si o data cu ei - se dezvolta si noi afaceri conexe gen show-uri de tuning auto, servicii de consiliere pe domeniul tuningului auto, service-uri specilizate pentru doritori, reviste si site-uri de gen.

×
Subiecte în articol: economic sisteme