x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ialomiţianu a terminat de scris bugetul pe 2011

Ialomiţianu a terminat de scris bugetul pe 2011

09 Noi 2010   •   00:00

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat ieri că a fost finalizată proiecţia bugetară pentru anul viitor, Guvernul aşteptând finalizarea Legii salarizării în sectorul bugetar pentru a trimite bugetul spre adoptarea Parlamentului. "Am finalizat bugetul", a spus Ialomiţianu înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, adăugând că Guvernul aşteaptă adoptarea Legii salarizării pentru a supune bugetul aprobării Parlamentului. Deocamdată, Legea salarizării este în stadiul negocierii cu partenerii sociali.

"Avem negocieri sindicatele şi patronatele, să sperăm că într-un termen foarte scurt se va finaliza şi să o adoptăm", a declarat ministrul de Finanţe.
Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a declarat şi el că este certă asumarea răspunderii pe Legea salarizării unice, o precondiţie indispensabilă adoptării bugetului pentru anul 2011. "Legea salarizării unice va fi adoptată prin asumarea răspunderii şi este o decizie unanimă a coaliţiei. Legea pensiilor sperăm ca în maximum două săptămâni să treacă de Senat şi să meargă la Camera Deputaţilor. Legea bugetului va fi făcută în termen până la sfârşitul acestui an, astfel încât România să-şi îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-a asumat în acordurile cu instituţiile internaţionale", a explicat Boureanu.

Premierul Emil Boc a declarat marţi că nu exclude posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe Legea salarizării, precizând însă că decizia finală va fi luată în coaliţie. Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat în urmă cu o săptămână, într-o emisiune la TVR 1, dacă Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe Legea salarizării, el răspunzând: "Nu va avea ce să facă". El a declarat că este nevoie de responsabilitatea parlamentarilor pentru ca legile pensiilor, salarizării şi bugetului de stat pe 2011 să treacă, în caz contrar, România ieşind din acordul cu FMI. (A.D.)

×
Subiecte în articol: economic