x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ÎN URMA CRIZEI - Managerii din SUA au pierdut 34 de miliarde de dolari

ÎN URMA CRIZEI - Managerii din SUA au pierdut 34 de miliarde de dolari

04 Noi 2008   •   00:00
ÎN URMA CRIZEI - Managerii din SUA au pierdut 34 de miliarde de dolari

Directorimea de pe Wall Street a pierdut în urma crizei 34 de miliarde de dolari, în urma deprecierii acţiunilor pe care aceştia le deţin la companiile pe care le conduc.



Warren Buffett, Steve Balmer, Carl Icahn, Lawrence Ellison, Kirk Kerkorian, nume celebre, se află printre pierzători în urma deprecierii cu 49% a cotaţiilor bursiere de la începutul anului pentru 175 de companii mari din SUA, conform unui studiu al firmei de consultanţă Steven Hall&Partners.

Lista este deschisă de Warren Buffett, care şi-a văzut valoarea holdingului său de investiţii, Berkshire Hathaway, scăzând cu 13,6 miliarde de dolari sau 22% în acest an, lăsând compania la o valoare de 48,1 miliarde de dolari. Lawrence Ellison, director executiv al gigantului IT Oracle, şi-a văzut valoarea propriilor acţiuni deţinute la companie scăzând cu 6,2 miliarde de dolari, sau 24%, până la 20,1 miliarde de dolari. Steve Ballmer, directorul Microsoft, completează top 3 cu o pierdere de 5,1 miliarde de dolari, până la 9,4 miliarde. Jeff Bezos, boss-ul de la Amazon.com, a rămas fără 3,6 miliarde de dolari, dar acţiunile sale încă valorează 5,7 miliarde de dolari. Locul 5 este ocupat de magnatul media Rupert Murdoch, cu pierderi de 4 miliarde de dolari, mai mari decât valoarea actuală a acţiunilor NewsCorporation, care este de 3 miliarde de dolari.

SALVARE PRIN VĂNZARE
Acestea sunt deprecierile acţiunilor deţinute de directorii respectivelor companii. Dar cazul lor nu este deloc singular. Din ce în ce mai mulţi manageri sunt obligaţi să vândă acţiunile primite cadou la anumite companii pentru a putea face rost de banii necesari holdingurilor respective să funcţioneze în continuare. Aubrey McClendon, directorul Chesapeake Energy Corp, şi-a vândut 95% din acţiunile sale, adică 5% din titlurile gigantului din domeniul gazelor naturale. McClendon a vândut 31 de milioane de acţiuni, evaluate la 570 de milioane de dolari, ceea ce a pus şi mai multă presiune pe cotaţia bursieră a companiei, care a scăzut vertiginos. Summer Redstone, preşedintele CBS şi Viacom şi acţionar principal al giganţilor media, a fost forţat să vândă acţiuni fără drept de vot, în valoare de 233 milioane de dolari. Vânzarea a venit pentru a satisface prevederile un acord de împrumut în momentul în care valoarea acţiunilor a scăzut sub nivelurile indicate în contract.

Kirk Kerkorian, cunoscut investitor pe Wall Street, a plusat şi el. La mijlocul anului, Tracinda Corp, compania sa de investiţii, a dat un miliard de dolari pentru 141 de milioane de acţiuni la Ford Motor. Ceea ce înseamnă 7,10 dolari pe acţiune. Astfel a ajuns să deţină 6,49% din Ford. Însă cotaţia a cunoscut un declin foarte puternic din cauza crizei. Ceea ce a făcut ca Kerkorian să lichideze dintr-un foc 7,3 milioane de acţiuni la un preţ de 2,43 dolari, iar un alt pachet, de 26,4 milioane de acţiuni, a fost vândut la 2,01 dolari pe acţiune. Ceea ce înseamnă că pe un sfert din participaţia sa de un miliard de dolari Kerkorian a obţinut doar 71 de milioane de dolari. Asta înseamnă că totalul acţiunilor valorează 280 de milioane de dolari, adică pierderea este de 720 de milioane de dolari în câteva luni.

Carl Icahn, membru în Consiliul de Administraţie al Yahoo, a pierdut şi el jumătate de miliard de dolari. Icahn deţine 69 de milioane de acţiuni, cam 5% din companie. În 30 iunie o acţiune era 20,6 dolari, în vreme ce acum este doar 13 dolari bucata. John Malone, preşedinte al Liberty Media, şi-a vândut acţiuni în valoare de 49,5 milioane de dolari pentru a plăti un împrumut de la Bank of America.

BANII SAU VIAŢA
Numai în octombrie, directorii companiilor şi alţi executivi au vândut titluri în valoare de 1,24 miliarde de dolari, potrivit revistei americane Business Week, iar alte 250 de milioane de dolari sunt legaţi de vânzările forţate pentru acoperirea datoriilor firmelor. Îndeobşte, vânzările forţate pentru rambursarea împrumuturilor au avut loc în săptămâna 6-12 octmbrie, când Dow Jones a scăzut 18,15%. Lista directorilor care au vândut în pierdere este completată de Marvin Herb, director la Coca Cola, care a vândut acţiuni pentru a lua 17,7 milioane de dolari, Peter Nicholas şi John Abele, cofondatori la Boston Scientific, au vândut amândoi acţiuni pentru a ridica 292 milioane de dolari.

De asemenea, Mark Grier, vicepreşedinte al consiliului de administraţie de la Prudential Financial, a vândut acţiuni în valoare de 1,75 milioane de dolari, Richard Robinson, preşedintele Scholastic, a încasat din vânzări 3,1 milioane de dolari, Howard Lester, în timp ce boss-ul de la Williams Sonoma a aruncat pe piaţă acţiuni de 12,98 milioane de dolari.

Bob Simpson, preşedinte- director general şi cofondator la XTO Energy, a vândut acţiuni de 101,3 milioane de dolari pentru a face rost de bani lichizi pentru compania sa.

Obicei comun

Conform BusinessWeek, vânzările de acţiuni ale directorilor au fost involuntare şi au fost cauzate de greutăţile obţinerii de credite în urma crizei financiare. Prin vânzarea de acţiuni pe bursă, executivii au făcut rost de bani pentru ca activitatea companiilor respective să se defăşoare în continuare, dar au contribuit şi la scăderea cotaţiilor bursiere ale acestora. De acţiuni au beneficiat inclusiv directori ai companiilor falimentare, cum ar fi AIG. În Occident, companiile încurajează proprii directori să cumpere acţiuni la holdingurile pe care le conduc, pentru a fi motivaţi să facă profit şi ca garanţie pentru acţionari că executivii vor face orice pentru binele companiei. De multe ori companiile emit noi acţiuni, pe care le dau gratuit directorilor, ca răsplată pentru performanţele lor.

×