x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Înmatricularea, în două luni

Înmatricularea, în două luni

de Elena Stan    |    14 Aug 2008   •   00:00
Înmatricularea, în două luni

AUTO ● Proprietarii sînt plimbaţi pe drumuri de autorităţi
După data de 1 iulie, cînd a intrat în vigoare noua metodă de calcul a taxei de poluare auto, România a fost invadată de maşini second-hand aduse din străinătate. Astfel, înmatricularea durează peste două luni.



AUTO ● Proprietarii sînt plimbaţi pe drumuri de autorităţi
După data de 1 iulie, cînd a intrat în vigoare noua metodă de calcul a taxei de poluare auto, România a fost invadată de maşini second-hand aduse din străinătate. Astfel, înmatricularea durează peste două luni.

Românii au de aşteptat circa două luni pentru a-şi înmatricula maşinile aduse din afara ţării, deoarece reprezentanţele Registrului Auto Român nu fac faţă numărului mare de solicitări în vederea trecerii emisiilor de CO2 în cartea de identitate a maşinii. "Programările în vederea trecerii emisiilor de CO2 în cartea maşinii se fac numai pe internet sau la telefon. Datorită numărului mare de solicitări, în Bucureşti  înscrierea noxelor durează în jur de o lună", ne-a explicat Lorena Stroe, purtător de cuvînt al Registrului Auto Român (RAR). Mai mult, oamenii sînt nevoiţi să alerge de la o instituţie la alta, în medie fac cam cinci drumuri pentru a-şi întocmi actele necesare dosarului de înmatriculare.

CERERE.
Situaţii asemănătoare se găsesc aproape în toate marile oraşe din ţară. "Programările durează foarte mult în vederea trecerii cantităţii de CO2, deoarece avem foarte, foarte multe maşini. Conform site-ului, se fac peste 100 de programări pe zi", ne-a spus Stănoiu Adrian, şef reprezentanţă RAR Braşov. De asemenea, în judeţele Cluj, Dolj, Iaşi, Sibiu, Timiş şi  Suceava s-a ajuns la circa 150 de programări pe zi. "Numărul solicitărilor pentru înmatricularea maşinilor second hand aduse din străinătate este foarte mare. La noi în judeţ s-a ajuns să dureze două luni o programare, deci suni azi şi te programăm peste două luni. Avem deja peste 1.800 de cereri", ne-a explicat Marius Apostol, şef reprezentanţă RAR Constanţa. În plus, deşi reprezentanţii RAR au declarat că trecerea emisiilor în cartea tehnică a maşinii costă 25 de lei, în realitate costă 40 de lei.

Taxa de poluare auto, care a înlocuit taxa de primă înmatriculare, prevede creşterea de pînă la trei ori a sumelor plătite pentru înmatricularea maşinilor noi şi scade de pînă la zece ori în cazul maşinilor uzate. Durata de înmatriculare a unei maşini noi nu s-a modificat faţă de perioada similară a anului trecut, însă valoarea taxei este mult mai mare.

Fiscul cere bani mai mulţi

Pentru o maşină Alfa Romeo cu o capacitate cilindrică de 1970 de centimetri cubi, cu 207 emisiile de CO2, vechime 6-7 ani inclusiv şi norma de poluare Euro3, proprietarul trebuie să plătească 977 de euro sau 3.281 de lei, la un curs de 3,3565 lei/ euro, conform calculatorului postat pe site-ului Ministerului Finanţelor. Potrivit hîrtiei primite de la Administraţia Financiară, pentru maşina menţionată mai sus s-a cerut suma de 3.670 de lei, adică 1.094 de euro, la un curs de 3,3565 lei. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu pot dezlega misterul celor 117 euro în plus ceruţi de funcţionarii de la Administraţia Financiară. "Nu pot să îmi explic cum v-a cerut mai mult, deoarece calculul taxei de poluare se face după criteriile postate la noi pe site. Calculatorul de pe site este cel oficial", ne-a explicat Cristi Marin, şef serviciu – Serviciul de comunicare şi relaţii publice din cadrul Ministerului Finanţelor. Mai mult, acesta a spus că nu sîntem obligaţi să plătim altă sumă decît cea calculată cu ajutorul calculatorului de pe site-ul ministerului şi că decizia celor de la financiar poate fi contestată.

Paşi de urmat

  • 1. Proprietarul maşinii face programarea, prin telefon sau pe net, la RAR pentru trecerea emisiilor de CO2 în cartea de identitate a maşinii (durează între 1-2 luni)
  • 2. Proprietarul maşinii merge la circa financiară cu o copie după cartea de identitate a maşinii şi cu o copie după brief (actul străin al maşinii). Această operaţiune durează minim o săptămînă. La finalul cercetărilor, proprietarului i se eliberează o hîrtie pe care este trecută valoarea taxei de poluare auto ce urmează a fi plătită în vederea înmatriculării
  • 3. Plata taxei la financiar. Valoarea taxei stabilite cu ajutorul calculatorului postat pe site-ul Mninisterului Finanţelor este cu circa 20% mai mică decît cea trecută de autorităţi pe hîrtie
  • 4. O nouă programare la RAR pentru eliberarea unui certificat de autenticitate (care durează iar o săptămînă). La această etapă este necesară prezentarea maşinii la RAR pentru a fi fotografiată şi pentru verificarea seriilor
  • 5. Luarea în evidenţă a maşinii de către poliţie (durează circa 3 zile).

×
Subiecte în articol: economic luni maşinii durează dureaz