x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Imobiliar - Tranzacţii de 815 milioane de euro

Imobiliar - Tranzacţii de 815 milioane de euro

de Daniela Ivan    |    12 Aug 2008   •   00:00
Imobiliar - Tranzacţii de 815 milioane de euro

România rămîne atractivă, în ciuda crizei
România ocupă locul al doilea în Europa Centrală şi de Est după valoarea tranzacţiilor înregistrate în primul semestru din 2008. Acestea au totalizat 815 milioane de euro.



România rămîne atractivă, în ciuda crizei
România ocupă locul al doilea în Europa Centrală şi de Est după valoarea tranzacţiilor înregistrate în primul semestru din 2008. Acestea au totalizat 815 milioane de euro.

Interesul pentru piaţa imobiliară românească a rămas ridicat într-o Europă în care numărul tranzacţiilor s-au redus drastic. "În România, trimestrul al doilea a marcat o revenire a tranzacţiilor majore pe piaţa imobiliară, care au totalizat 696 de milioane de euro, cu 18,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2007 şi de aproape şase ori mai mult decât în primul trimestru al acestui an, cînd s-au înregistrat achiziţii de 119 milioane de euro", se arată într-un comunicat al Cushman & Wakefield.

Astfel, în primele şase luni ale anului în România au fost tranzacţionate proprietăţi în valoare de 815 milioane de euro, fiind depăşită în regiune doar de Polonia, unde preluările de proiecte imobiliare au totalizat 907 milioane de euro.  "Tranzacţiile importante realizate în cursul primelor şase luni ale acestui an au fost începute încă de anul trecut", a declarat Costel Florea, reprezentantul Cushman & Wakefield.

EUROPA. La nivel european, volumul tranzacţiilor imobiliare a scăzut în trimestrul al doilea din 2008 la 25,6 miliarde de euro, cel mai redus nivel înregistrat din 2003. În Europa de Est, creşterea a avut un ritm mai lent, respectiv 6,5% în trimestrul al doilea al acestui an faţă de acelaşi interval din 2007. "Piaţa a intrat într-o vacanţă timpurie. Volumul tranzacţiilor s-a redus nu atît din cauza lipsei de cerere sau de ofertă de pe piaţă, cît din cauza incertitudinilor de pe piaţa financiară şi a preţurilor. Acestea continuă să afecteze tranzacţiile majore şi vînzările de portofolii mai mult decît alte sectoare ale pieţei", a declarat Michael Rhydderch, head of the european cross border capital market group la Cushman & Wakefield.

×
Subiecte în articol: economic milioane